Victor Bercăroiu a fost unul dintre personajele importante din administrația locală înainte de 1989 și apoi din politică, după 1990, având chiar un mandat de deputat în legislatura 2000-2004.
În cadrul unui dialog mai amplu, pe care îl vom publica în curând, am discutat și despre rețeaua de apă a Câmpinei, parte din aceasta fiind realizată în anii 1980, când Victor Bercăroiu era implicat în viața comunității câmpinene.
“Prin 1988, cred că nu greșesc, s-a pus problema realizării unei aducțiuni de la stația de tratare la stația de captare. Conducerea orașului de atunci a apelat la tot ce însemna unități economice și a făcut o lucrare în maxim o lună, poate o lună și jumătate, de mărire a capacității de aducțiune de la stația de tratare la stația de captare. Fiecare unitate economică a avut repartizat un tronson. A fost necesară această mărire a capacității de aducțiune pentru că în Câmpina erau mulți agenți economici mari consumatori de apă - turnătoria, rafinăria și altele, fiind perioada în care, vă reamintesc, Câmpina avea peste 40.000 locuitori și aproximativ tot atâția salariați“, ne-a precizat Victor Bercăroiu. (video)
Acum, în zilele noastre, această porțiune de rețea, prin care - practic - trece toată apa câmpinenilor, nu este inclusă pe lista celor care să fie realizate prin proiectul cu fonduri europene. Cum va avea nevoie de o reabilitare de anvergură, aceasta se va realiza - cel mai probabil - din fondurile operatorului HidroPrahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În cursul dimineții de sâmbătă, 7 noiembrie, pe primul tronson al Străzii Orizontului (între Bulevardul Nicolae Bălcescu și Strada Petrolistului) se turna stratul final de asfalt.

Fostul consilier local câmpinean, Cosmin Raț, revine asupra unui subiect sensibil pentru Câmpina și anume atragerea de fonduri pentru extinderea Spitalului Municipal.

Guvernul ungar condus de premierul Péter Magyar a lansat, pe 4 noiembrie 2026, platforma online publică nyitottaktak.hu, desecretizând numele a aproximativ 60.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției secrete din perioada comunistă (1945-1989).

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în timpul desfășurării probei scrise a concursului de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, comisia de supraveghere și corectare a identificat, într-o sală de examen, un candidat care avea asupra sa trei dispozitive cu conectare wireless, utilizate pentru comunicarea cu o persoană din afara concursului, se arată într-un comunicat al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.