Cel mai important obiectiv turistic din municipiul Câmpina, Castelul Iulia Hasdeu, va fi închis publicului pentru o bună bucată de vreme. Aici au început lucrările de restaurare, finanțate în cea mai mare parte din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5.
Valoarea totală a proiectului este de 15,8 milioane lei (3,42 milioane euro) din care 13,37 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 2 milioane lei este contribuția de la bugetul de stat, iar 314.584 lei este cofinanțarea de la bugetul local. Vor fi restaurate castelul (interior și exterior), căsuța din spatele acestuia (în care se află biblioteca și arhiva), căsuța portarului (situată la intrarea în curtea muzeului și care a fost construită tot de Hasdeu). Practic, va fi restaurat întreg patrimoniul existent aici, inclusiv colecțiile de cărți și documentele din arhivă. Curtea și grădina Castelului vor fi amenajate din punct de vedere peisagistic, se va realiza un sistem de iluminat arhitectural, iar în interior va fi implementat un sistem electronic de informare cu touch-screen și holograme reprezentând personaje emblematice din istoria Castelului Hasdeu. În prezent, toate bunurile de valoare din muzeu se află depozitate într-un spațiu al Poliției Municipale Câmpina și aici vor rămâne pe toată perioada desfășurării lucrărilor.
Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de restaurare și conservare a fost câștigată de o asociere de firme: Inspeti Building Restauration SRL Ploiești (liderul asocierii), Inspet SA Ploiești și Kalans Concept SRL Iași, cu doi subcontractori pentru partea de instalații de stingere, alarmare la incendiu și instalații electrice - Empire Project SRL Iași și Wintech Group SRL Iași. După semnarea contractului de execuție s-a trecut la realizarea proiectului tehnic și a documentației pentru obținerea tuturor avizelor necesare, precum și la efectuarea unor analize fizico-chimico-biologice pentru componentele artistice. În aprilie 2020 a fost emis ordinul pentru începerea efectivă a lucrărilor, termenul de execuție fiind de doi ani.
Castelul Hasdeu a fost construit în perioada 1893-1896 de savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu în memoria unicei sale fiice, Iulia, plecată în lumea de dincolo la doar 19 ani. De-a lungul timpului, edificiul a fost afectat de cutremure și bombardamente (în cel de-al doilea război mondial) și a trecut prin mai multe lucrări de consolidare și restaurare. A fost transformat în muzeu în anul 1965, în data de 9 aprilie a acelui an fiind deschis pentru prima dată publicului. Castelul Iulia Hasdeu este un edificiu unic, înscris pe Lista Națională a Monumentelor Istorice din România.

Cu puține minute înaintea începerii ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de joi, 29 octombrie, în sala de ședințe și-a făcut apariția un grup de șapte comercianți de produse specifice sărbătorilor de iarnă - sorcove, vâsc și diverse decorațiuni.

Am publicat astăzi câteva imagini surprinse în Câmpina la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Ion Creangă. Imaginile ne-au fost transmise de un cititor și arătau noroiul și mizeria de pe o stradă spartă pentru executarea lucrărilor la rețele de apă și canalizare.

Guvernul României a aprobat astăzi o serie de hotărâri privind numirea în funcție a unor prefecți și subprefecți din mai multe județe, printre care și Prahova.

Primăria Câmpina s-a asociat cu Consiliul Județean Prahova, precum și cu Primăria Comarnic, pentru un parc fotovoltaic în zona Bărcănești - Tătărani, un proiect de peste 3 milioane lei și care va asigura zilnic energie estimată la 8MW.