”Meseria de părinte se învață în fiecare zi” este un proiect educațional județean, derulat de Grădința ”Iulia Hasdeu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria municipiului Câmpina. În cadrul acestui proiect, copiii din Grupa ”Gărgărițelor”, coordonați de Elena Savu și Ana Proșcan, au vizitat în cursul zilei de vineri, 25 martie 2022, sediul Primăriei municipiului Câmpina, dar și Piața Centrală agro-alimentară.
Copiii au vizitat, mai întâi, sediul primăriei. Au fost întâmpinați de primarul Alin Moldoveanu, care i-a invitat în interiorul clădirii, în biroul său, în sala de ședințe și în alte birouri. Au observat fiecare încăpere și au fost fascinați de trofeele personale pe care primarul Alin Moldoveanu le are expuse în biroul său din perioada în care a fost sportiv de performanță. Fiecare copil a avut privilegiul de a se simți primar pentru câteva clipe, luând loc chiar pe fotoliul edilului-șef. De-a lungul vizitei, cei mici au primit dulciuri din partea primarului.
Copiii și-au continuat plimbarea prin Câmpina și au ajuns la Piața Centrală, unde au fost întâmpinați de directorul Serviciului Public al Pieței, Marian Nistor. Au fost improvizate tarabe cu daruri pentru fiecare copil. Fiecare comerciant a încercat să arate copiilor cât de valoroasă îi este marfa, cât de importante sunt vitaminele din fructe și legume. Copiii au primit dulciuri din partea angajaților Serviciului Public al Pieței și fructe din partea unora dintre comercianții din piață.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.