La nivelul Consiliului Local Câmpina s-a discutat de mai multe ori despre starea jalnică în care arată unele dintre panourile pe care se afla cândva harta municipiului, panouri pentru care, în urmă cu câțiva ani, s-au plătit niște bani de la bugetul Câmpinei. Subiectul a fost redeschis la ultima ședință a CL de către consilierul Dragomir Enache, care a atras atenția reprezentanților Primăriei asupra acestei probleme care poate părea minoră, dar care conferă o notă proastă administrației locale.
La momentul respectiv, acum vreo 12 ani, ideea panourilor cu harta municipiului Câmpina a fost bine primită de locuitori, de vizitatori. Au trecut anii și unele dintre ele s-au deteriorat ireversibil, dar Primăria pare să vadă acest lucru. "Am mai vorbit de panoul cu harta orașului, deteriorat complet, aflat în fața gării, care este o emblemă total nepălăcută pentru orice vizitator și pentru mine personal, pentru că de câte ori mă duc la gară mă supăr. Un alt panou, aflat în fața Casei de Pensii, s-a transformat într-un loc de afișaj publicitar. Lumea nu știe prea bine ce facem noi aici și am prieteni care mă întreabă dacă nu văd lucrurile astea. Și atunci eu vin și spun: Executivule, rog să rezolvați aceste mici chestii!", a afirmat consilierul Dragomir Enache în cadrul ședinței CL.
Primarul Horia Tiseanu și-a notat în agenda sa, așa cum a făcut și cu alte prilejuri și... asta a fost tot. Panourile sunt în continuare la locul lor, inclusiv cele deteriorate (de la Casa de Pensii, de la gară și de la Muzeul Hasdeu) și nimeni nu pare dispus să facă ceva în acest sens. Așa cum am scris și cu altă ocazie, aceste panouri sunt un fel de oglindă a Câmpinei de azi...

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.