CONTACT

Noile restricții stabilite de CNSU pentru prevenirea valului cinci COVID, valabile din 8 ianuarie 2022

- Actualitate -

Noile restricții stabilite de CNSU pentru prevenirea valului cinci COVID, valabile din 8 ianuarie 2022

Comitetul Națioal pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și o serie de măsuri pentru limitarea valului cinci de COVID-19. Noile restricții vor intra în vigoare din 8 ianuarie 2022.

Printre principalele măsuri stabilite de CNSU se numără:
- Obligativitatea purtării măștii de protecție doar de tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Fac excepție următoarele categorii de persoane: a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; b) persoanele care sunt singure în birou; c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public; f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

- Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. În localitățile unde incidența este mai mare de 1/1.000 locuitori, participarea spectatorilor este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. Este permis doar accesul spectatorilor vaccinați, trecuți prin boală sau care au test COVID negativ.

- Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise să fie permisă în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. În localitățile unde incidența este mai mare de 1/1.000 locuitori, participarea spectatorilor este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. Este permis doar accesul spectatorilor vaccinați, trecuți prin boală sau care au test COVID negativ.

- Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. În localitățile unde incidența este mai mare de 1/1.000 locuitori, participarea spectatorilor este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 500 persoane. De asemenea, spectatorii trebuie să fie vaccinați, trecuți prin boală sau să prezinte test COVID negativ.

- Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să fie permisă până la 50% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. La o rată mai mare, activitatea este permisă până la 30% capacitatea maximă a spațiului.

- Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze şi să desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-22,00. În timpul nopții pot activa doar unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

- Activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness și a operatorilor licențiați în jocurile de noroc să fie permisă, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. (30% din capacitatea spațiului la o incidență mai mare de 1/1.000 locuitori).

- Menținerea obligației de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, iar acolo unde specificul activității nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să fie organizat și să se desfășoare cu program decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi.

- Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 să fie permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară.

- Exceptarea persoanelor, de la măsurile prevăzute în prezenta hotărâre, care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.


05 Jan 2022 18:47 4252 vizualizari


Comentarii






479 vizualizari 11 Apr 2026 15:08 Un brezean s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism neînmatriculat

Un brezean s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism neînmatriculat

Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 21.00, polițiștii din Breaza au oprit pentru control un autoturism care circula pe Aleea Parcului.

citeste mai mult
1226 vizualizari 11 Apr 2026 13:24 David Alexandru Pleșa, de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina, a câștigat locul al treilea la Olimpiada Națională la Geografie

David Alexandru Pleșa, de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina, a câștigat locul al treilea la Olimpiada Națională la Geografie

În perioada 5-10 aprilie, la Hunedoara s-a desfășurat a 44-a ediție a Olimpiadei Naționale la Geografie.

citeste mai mult
754 vizualizari 11 Apr 2026 12:45 Președintele României, Nicușor Dan, a fost în Vinerea Mare la Mănăstirea Cornu

Președintele României, Nicușor Dan, a fost în Vinerea Mare la Mănăstirea Cornu

În Vinerea Mare, președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat printre credincioșii de la Mănăstirea Cornu, care au participat la Denia Prohodului Domnului. Prezența președintelui a constituit o adevărată surpriză.

citeste mai mult
972 vizualizari 10 Apr 2026 11:08 Proiectul bugetului local al Câmpinei se află în consultare publică. Noutatea privind fonduri pentru proiectele consilierilor locali

Proiectul bugetului local al Câmpinei se află în consultare publică. Noutatea privind fonduri pentru proiectele consilierilor locali

În cursul zilei de joi, 9 aprilie, primarul Irina Nistor a anunțat în cadrul unei declarații de presă că se află în consultare publică proiectul bugetului local al municipiului Câmpina pentru anul 2026.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV