Consiliul Local Câmpina se va întruni luni, 4 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a aproba trei proiecte importante. Primul vizează o nouă rectificare bugetară, probabil ultima din acest an, prin care se vor aloca sumele necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice, salarii aferente lunii noiembrie. De asemenea, tot pentru cadrele didactice se vor aproba banii obținuți în urma unor hotărâri judecătorești.
Referitor la acest proiect, trebuie făcute câteva precizări. Banii pentru salariile aferente lunii noiembrie vor fi alocați de la bugetul municipiului, având în vedere faptul că Guvernul, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, încă nu a trimis în teritoriu fondurile necesare. Dar pentru ca profesorii să-și poată lua banii, administrația locală va da de la bugetul Câmpinei sumele necesare urmând să le recupereze atunci când Finanțele le vor plăti. Solicitarea unităților de învățământ pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile se ridică la 1.218.000 lei. Vă reamintim că același lucru s-a întâmplat și cu salariile aferente lunii octombrie. Acestea au fost plătite integral de la bugetul local, așteptându-se și acum banii de la Direcția Finanțelor Publice.
În schimb, în ceea ce privește banii obținuți de profesori în instanță, aceștia au fost trimiși de Ministerul de Finanțe, suma totală pentru Câmpina fiind de 1.463.000 lei.
Celelalte două proiecte de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se referă la modernizarea transportului public, după cum a anunțat și primarul Horia Tiseanu, la ședința din 28 noiembrie. (video) Este vorba despre un proiect de hotărâre privind acordul de principiu al Consiliului Local pentru depunerea cererii de finanțare în cadrul programului european POR 2014 - 2020 Axa 3 "Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă". Practic, municipalitatea va încerca să obțină fonduri europene pentru achiziționarea de autobuze ecologice, crearea unei rețele de piste de biciclete și realizarea unui sistem de management al traficului. Este proiectul despre care noi am scris mult în ultima vreme și care iată, va fi dezbătut mâine în plenul Consiliului Local.
Legat tot de acest subiect este și următorul proiect, cel privind înființarea unei societăți comerciale pentru transportul public, societate la care Consiliul Local să fie unic acționar.
Vom reveni asupra acestor subiecte după ședința de mâine a Consiliului Local.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.