Mulţi cetățeni aleg să aibă tot felul de relaţii prin comunele din jurul Câmpinei, de unde primesc, contra-cost desigur, diverse produse "de casă" - lapte, brânză, ouă, carne etc. De cele mai multe ori, din păcate, oamenii nu cunosc condiţiile în care sunt ţinute sau preparate produsele respective, iar de aici până la un risc epidemiologic sever poate fi un singur pas. O astfel de situaţie am constatat în comuna Băneşti, satul Urleta, pe Strada Onceşti, la "ferma" lui Liviu Mihalache. Imaginile sunt cât se poate de grăitoare, dar mirosul este de-a dreptul înfiorător. Un "peisaj" de care localnicii și autorităţile s-au săturat, dar nu pot face prea multe, iar vecinilor chiar le este frică să vorbească.
Probabil că mulţi câmpineni au cumpărat lapte sau chiar brânză de la Liviu Mihalache. Probabil că mulţi se bucură de faptul că dau ceva mai puţini bani decât la supermarket sau în piață și au pe masă alimente "de casă". Însă, condiţiile de depozitare sau preparare a produselor respective nu sunt cunoscute de niciunul dintre cumpărători. Vi le arătăm noi!
Vecinii "fermei mizeriei" au ajuns la limita suportabilităţii, dar se feresc să vorbească deschis despre această situaţie, cu atât mai puţin în faţa unei camere de filmat. Mirosul este insuportabil, mizeria ajunge de multe ori să se reverse pe stradă, "peisajul" fiind unul demn de un film de groază. Proprietarul fermei nu era acasă sau nu a vrut să ne răspundă. În curte, de-a valma prin noroi erau porci, găini, capre. O capră își făcea siesta pe capacul fântânii. Ceva mai în spate se vedeau şi vacile... Slabe și amărâte, vecinii fiind cei care ne-au spus că "le lasă să moară de foame". Vreo 30 de vaci. Este greu de descris peisajul. De multe ori, dimineaţa, în maxi-taxi, locuitori din Bănești care vin la Câmpina aproape că nu au loc de sticlele și sacoșele lui Liviu Mihalache care vine să-și vândă marfa la oraș. Apoi îl văd prin Câmpina, după ce îşi vinde produsele, cum caută prin gunoi după PET-uri.
Din păcate, autorităţile locale nu au prea multe pârghii pentru a pune lucrurile la punct cu "ferma mizeriei". Au avut toată bunăvoinţa faţă de Liviu Mihalache, căruia i-au concesionat, pe o perioadă de 10 ani, un lot de 5 hectare pe islaz. Se întâmpla în primăvara anului 2015, dar proprietarul fermei nu şi-a dus niciodată animalele acolo și nici nu s-a ocupat de întreținerea terenului, iar acum reprezentanţii Primăriei Băneşti au în vedere rezilierea contractului de concesiune pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către concesionar. În plus, au fost sesizate Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Santar Veterinară, Direcţia pentru Protecţia Animalelor. Inspectori de la toate aceste direcţii au venit, au constatat, au dat termene pentru corectarea deficienţelor depistate în ferma lui Liviu Mihalache, apoi au aplicat amenzi, pentru că nu s-au respectat termenele acordate. Şi cam atât... La nivelul Consiliului Local Bănești s-a discutat de mai multe ori problema mizeriei de la fermă, a focarului de infecție care există acolo. Anul trecut, de exemplu, au existat sesizări că la fermă este un vițel mort, lăsat acolo pur și simplu, iar mirosul este insuportabil. Au fost multe discuții pe baza sesizărilor localnicilor, dar și pe baza constatărilor făcute de instituțiile de control. Din păcate, acolo, la fermă, nu s-a schimbat nimic. Aceeași mizerie, aceleași condiții necorespunzătoare pentru creșterea animalelor, aceleași condiții improprii pentu prepararea produselor vândute apoi altora. Ce ar trebui să se întâmple pentru a se lua și niște măsuri concrete în acest caz?

La Catedrala Patriarhală din Capitală are loc pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucureștiului și ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț.

În ajunul marii sărbători creștine a Sfântului Mare Mc. Dimitrie, Parohia Provița de Sus, reprezentată de părintele paroh Daniel Rândașu, împreună cu membrii Consiliului Parohial și ai Comitetului Parohial, a oferit daruri bătrânilor de la Conacul Bunicii Câmpina.

Comuna Provița de Jos încheie cu succes proiectul "Amenajarea unui spațiu de promovare și comercializare a produselor locale ale producătorilor agricoli de pe raza comunei Provița de Jos", implementat cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile prin SDL 2014-2020 GAL Dealurile Sultanului.

La Grădinița cu Program Prelungit și Program Normal "Iulia Hasdeu" din Câmpina se întâmplă mereu tot felul de lucruri frumoase.