CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La Primăria Câmpina sunt în derulare șase proiecte cu fonduri europene, de care se ocupă efectiv două persoane

- Actualitate -

În prezent, la nivelul administrației locale câmpinene sunt în derulare șase proiecte cu finanțare europeană, pentru care au fost parcurse mai multe etape și care se află acum în diferite stadii premergătoare semnării contractelor. De aceste proiecte se ocupă Compartimentul Programe de Finanțare și Relații Internaționale la care lucrează efectiv doar două persoane.

Este vorba despre Dana Hoitan și Ana Boldojar, cel de-al treilea angajat aflându-se în concediu medical de mai multe luni din cauza unor probleme serioase de sănătate. În aceste condiții, volumul de muncă de la acest compartiment este mare, ca și răspunderea funcționarilor publici care lucrează în acest domeniu. Compartimentul Programe de Finanțare și Relații Internaționale se află în subordinea Serviciului de Achiziții Publice coordonat de Bianca Baltac.
Iată care sunt cele șase proiecte derulate de Primăria Câmpina și prezentate ieri de primarul Horia Tiseanu în cadrul unei întâlniri cu consilierii locali pe tema oportunității accesării de fonduri europene pentru transport public și infrastructură (video):
- Restaurarea, dotarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural - Muzeul "B.P. Hasdeu", proiect de 4 milioane euro, aflat în faza de contractare
- Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale (reabilitare termică Bloc 12, Strada Victoriei) - faza de contractare, valoare în jur de 160.000 euro
- Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal - etapa de evaluare, valoare aproximativ 5 milioane euro
- Creșterea eficienței energetice în Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" - etapa de evaluare, valoare de aproximativ 2 milioane euro
- Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Câmpina - valoare 50.000 euro, contractul de finanțare a fost semnat în septembrie 2017
- Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul Primăriei Câmpina - faza de evaluare.

În cazul în care se va lua o decizie privind accesarea de fonduri europene pentru alte proiecte, Primăria Câmpina chiar ar avea o problemă legată de personal și va trebui fie să reînființeze Compartimentul de integrare europeană și să angajeze personal, fie să apeleze la o firmă specializată, care să se ocupe de un anumit proiect, așa cum, de altfel, se practică inclusiv la nivelul Consiliului Județean.


13 Oct 2017 11:02 6161 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
529 vizualizari 15 Nov 2026 20:30 O parte din centrul Câmpinei, din nou, în beznă!

O parte din centrul Câmpinei, din nou, în beznă!

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

citeste mai mult
483 vizualizari 15 Nov 2026 18:41 „Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

„Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

citeste mai mult
733 vizualizari 14 Nov 2026 21:33 Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

citeste mai mult
1009 vizualizari 14 Nov 2026 14:51 Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV