Centrul medical SanConfind Poiana Câmpina și Biogenis - Banca de celule stem organizează un seminar destinat viitorilor părinți. Evenimentul va avea loc pe 18 noiembrie 2017, de la ora 11.00, la Hotelul Central din Ploiești. "Școala viitorilor părinți" se adresează atât mămicilor, cât și viitorilor tătici care doresc să se implice activ în creșterea și îngrijirea nou-născuților în prima lună de la naștere.
Seminarul este, de fapt, un curs de puericultură, care cuprinde module ce au ca scop oferirea unor informații extrem de utile, teoretice, dar și practice, despre perioada de sarcină, despre naștere și alăptare, despre nevoile bebelușului. Va fi un curs interactiv, la care viitorii părinți vor putea discuta cu specialiștii în domeniu de la SanConfind și Biogenis, dar vor putea schimba impresii și între ei despre perioada prenatală, despre emoțiile nașterii și întâlnirii cu bebelușul, despre tot ce înseamnă acest eveniment atât de special al venirii pe lume a micuțului.
În urma participării la acest curs, viitorii tătici vor primi un atestat de absolvire a cursului de puericultură. Acest atestat le oferă viitorilor tătici dreptul la zece zile de concediu plătit, după nașterea copilului, în conformitate cu Legea concediului paternal. Toți cei interesați se pot înscrie la acest curs la: isultanii@sanconfind.ro (telefon 0725.590.731), viorela.teodoru@biogenis.ro (telefon 0731.880.031) sau direct pe site-ul www.biogenis.ro. Participarea este gratuită.

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.