Joi seara târziu, undeva după ora 23.00, a fost momentul licitației celor trei tablouri ale pictorului Nicolae Grigorescu, în cadrul licitației de toamnă a Casei Artmark.
Realizate în ultimii ani ai vieții pictorului, chiar la Câmpina, tablourile lui Nicolae Grigorescu au suscitat un viu interes, fiind printre cele mai bine vândute din cadrul licitației de joi seară de la Palatul Cesianu - Racoviță din centrul Bucureștiului.
Astfel, ”Convoi de care cu boi, pe înserat”, realizată în anul 1903, ulei pe lemn de dimensiunile 28x42cm, evaluată între 40.000 și 60.000 euro, a fost adjudecată pentru suma de 65.000 euro. ”Pe Câmpinița”, ulei pe lemn, 25x45cm, o lucrare din colecția istorică a lui Alexandru Vlahuță, evaluată între 30.000 și 50.000 euro, a fost una dintre cele mai disputate lucrări, fiind adjudecată finalmente pentru suma de 82.000 euro. În fine, dar nu în cele din urmă, lucrarea ”Case la Câmpina”, din anul 1902, evaluată la 25.000 - 45.000 euro, a fost câștigată la licitație pentru suma de 80.000 euro, astfel că toate cele trei tablouri de Nicolae Grigorescu scoase la licitație au însumat 227.000 euro.
În cadrul licitației ”Top 100 mari artiști ai artei românești” au mai fost scoase la licitație lucrări realizate de Nicolae Tonitza, Sabin Bălașa, Corneliu Baba, Theodor Pallady sau Ștefan Luchian.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.