CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Lucrările de canalizare de la Câmpina - trei luni de la semnarea contractului cu noul constructor și niciun metru săpat

- Actualitate -

Lucrările de canalizare de la Câmpina - trei luni de la semnarea contractului cu noul constructor și niciun metru săpat

Sunt exact trei luni de când HidroPrahova a semnat contractul de execuție cu asocierea de firme care a câștigat licitația în vederea continuării lucrărilor de canalizare de la Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte. Trei luni de vară, trei luni în care se putea lucra, dar, din păcate, nu s-a săpat un metru. Pe 27 mai 2019 a fost semnat contractul, pe 6 iunie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor și am ajuns la finalul lunii august fără ca aceste lucrări să demareze efectiv.

Vă reamintim, deși știm că nu mai este nevoie, că lucrările de canalizare de la Câmpina, executate cu fonduri europene accesate de HidroPrahova, au fost sistate în toamna anului 2015. Deci în urmă cu patru ani, când societatea executantă, Cast Bănești, a reziliat contractul cu operatorul de apă și canal din cauza unor facturi neachitate. La momentul respectiv, lucrările de canalizare erau realizate în proporție de 45% la Câmpina, 85% la Bănești și 93% la Vălenii de Munte. Ce au însemnat acești patru ani pentru Câmpina, știm prea bine: o infrastructură distrusă.
HidroPrahova a organizat o nouă licitație pentru un nou constructor care să continue lucrările de canalizare, licitație care s-a finalizat pe 23 mai 2019, iar contractul de execuție a fost semnat pe 27 mai. Tot în luna mai, Consiliul Județean Prahova a emis autorizația de construire a rețelelor de canalizare, iar pe 6 iunie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Licitația a fost câștigată de asocierea formată din firmele Kato Service SRL Ploiești și Instal Service Technology SRL Măgurele – Ilfov. Valoarea totală a contractului - 35.623.125,88 lei, fără TVA, din care aproximativ 21.000.000 lei pentru sectorul Câmpina. Termenul de execuție - 630 zile calendaristice de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (mai exact, 25 februarie 2021).
Am întrebat conducerea HidroPrahova când vor începe lucrările, unde se va interveni mai întâi și care este programul de execuție până la finalul acestui an, iar răspunsul primit îl redăm integral în continuare.

“Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de HidroPrahova în data de 6 iunie 2019, antreprenorul având obligația să realizeze programul de execuție de referință a lucrărilor, prezentarea acestuia beneficiarului și obținerea aprobării din partea supervizorului (inginerului). Aprobarea programului prezentat de antreprenor a fost obținută în data de 19 iulie 2019, iar programul de execuție a devenit valid și se aplică în această formă, în funcție de de volumul și cadența de lucru, de priorități, dar și de vreme. 
Conform programului de execuție asumat, antreprenorul a început lucrările în șantier pe 26 iulie 2019, cu lucrări pregătitoare și recepția conductei de canalizare reabilitată pe Bulevardul Carol I, în lungime de 260 metri. În aceeași dată s-au predat amplasamentele și pentru lucrările de reabilitare la rețeaua de canalizare menajeră de pe Strada Mihail Kogălniceanu și de pe Strada Dealului, pentru finalizarea extinderii rețelei de canalizare menajeră de pe această din urmă stradă, în conformitate cu prioritățile anunțate de Primăria Câmpina. Apoi, în calendarul asumat de antreprenor, lucrările urmează să se desfășoare pe străzile Mihai Eminescu, Republicii și Constantin Istrati, urmând să fie finalizate lucrările pe Bulevardul Carol I (sens giratoriu Fibec – intersecția cu Strada Frații Golești, n.r.) și să se treacă la reabilitarea rețelei de canalizare de pe Calea Doftanei. Termenul de finalizare a acestor lucrări menționate este sfârșitul lunii octombrie 2019”, este răspunsul primit de la HidroPrahova, semnat de directorul general Adrian Semcu și managerul Unității de Implementare a Proiectului, Valentin Stoichici. 

Informațiile transmise de conducerea HidroPrahova sunt diferite de cele prezentate de primarul Horia Tiseanu la ședința de luna trecută a Consiliului Local, chiar în prezența președintelui Consiliului Județean, Bogdan Toader. Primarul spunea atunci că se va începe cu tronsonsul de pe Bulevardul Carol I, dintre sensul giratoriu de la Fibec și intersecția cu Golești, simultan cu un tronson care cuprinde Strada Republicii și apoi Calea Doftanei și cu un alt tronson pe Strada Dealului, pentru realizarea ultimelor branșamente de aici și pentru ca administrația locală să poată ulterior asfalta acest segment al străzii. Lucrările efective încă nu au început pe nicio stradă, pe niciun tronson și tare ne temem că și 2019 va fi un an pierdut pentru Câmpina, în privința acestui proiect legat de canalizare...


25 Aug 2019 19:11 4922 vizualizari


Comentarii






  • 27.08.2019 08:37 Gicu Care este soluția de trafic pentru Eminescu și Republicii? Ambele au sens unic. Se sparge iar strada Bobâlna, prospăt / parțial asfaltată?
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
687 vizualizari 09 Nov 2026 15:19 Consiliul Județean Prahova a semnat contractul pentru proiectarea unui pasaj rutier peste DN1, în zona Metro

Consiliul Județean Prahova a semnat contractul pentru proiectarea unui pasaj rutier peste DN1, în zona Metro

Luni, 9 noiembrie 2026, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu elemente DALI aferent obiectivului de investiții „Lărgire la 4 benzi DJ 236, construire pasaj și resistematizare la intersecția cu DN1 și DN1B”.

citeste mai mult
648 vizualizari 09 Nov 2026 10:20 Punctul de vedere al Primăriei Câmpina și proiectantului Novensa București cu privire la achiziția microbuzelor electrice. Primăria nu va convoca o altă ședință a Consiliului Local

Punctul de vedere al Primăriei Câmpina și proiectantului Novensa București cu privire la achiziția microbuzelor electrice. Primăria nu va convoca o altă ședință a Consiliului Local

Primăria Câmpina ne-a trasnmis, luni dimineață, un punct de vedere referitor la proiectul privind achiziția de microbuze electrice, ca urmare a discuțiilor și reacțiilor apărute în urma ședinței extraordinare a Consiliului Local în care s-a aprobat acest proiect.

citeste mai mult
1943 vizualizari 08 Nov 2026 21:17 Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

ISU Prahova a anunțat că un incendiu a izbucnit duminică seară la o casă particulară din comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni. 

citeste mai mult
345 vizualizari 08 Nov 2026 19:12 Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

După cum știți și după cum am scris în episoadele anterioare, în Ungaria fost deschisă o bază de date online, accesibilă oricui și care conține numele celor care erau în evidența serviciilor securității de stat în perioada comunistă.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV