CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

TEAM UNDEFINED Câmpina a câștigat Europenele de robotică din Olanda și locul al II-lea la categoria Connect Award

- Eveniment -

TEAM UNDEFINED Câmpina a câștigat Europenele de robotică din Olanda și locul al II-lea la categoria Connect Award

Echipele de robotică din România au dominat Premier European FIRST Tech Challenge, competiție desfășurată la Eindhoven, în Olanda, în perioada 16-20 iunie 2026.

Dintre cele peste 100 de echipe participante, în finala de duminică au ajuns șase - patru din România, una din Italia și una din Germania. Între cele din România s-a aflat și UNDEFINED - minunata echipă de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina cu la fel de minunatul lor roboțel 19112.
A fost o competiție extraordinară, echipele de robotică sunt din ce în ce mai bune, iar România are cele mai bune echipe din lume. Nu credem că greșim când spunem asta, pentru că România a câștigat Mondialul din SUA, iar astăzi, iată, a câștigat și Europenele din Olanda. Să vedem cum au stat lucrurile.
Sâmbătă au fost interviurile susținute de echipe în fața juraților, iar astăzi meciurile propriu-zise. După mai multe serii de întreceri care au ținut publicul cu sufletul la gură, în marea finală s-au calificat șase echipe: Cy Liis din România (Iași), Mecha Byte din România (Iași), Code Brezel din Germania, Cyber Moon din România (Timișoara), UNDEFINED din România (Câmpina) și To Get There din Italia.
Conform regulamentului competiției, finala s-a desfășurat trei contra trei, iar roboțeii echipei din care au făcut parte liceenii câmpineni și-au făcut perfect treaba. UNDEFINED a câștigat aurul alături de timișorenii de la Cyber Moon și italienii de la To Get There. De asemenea, echipa de la Câmpina a primit și premiul al II-lea la categoria Connect Award. Este vorba despre un premiu special care atestă faptul că o echipă nu doar că a proiectat un robot funcțional, dar a pus accent și pe spiritul programului FIRST: relația cu comunitatea locală și atragerea tinerilor spre domeniile tehnologice.
Ce ar mai fi de spus în fața acestor rezultate? Acești tineri de la CNNG au pus Câmpina pe harta mondială a roboticii. Pentru ei, robotica este mai mult decât o competiție între licee, ei construiesc, piesă cu piesă, nu doar un robot, își construiesc viitorul.
Felicitări, TEAM UNDEFINED! Suntem mândri de voi!

Vă reamintim, echipa completă de la CNNG, care s-a calificat la faza națională a concursului First Tech Challenge 2026, cel mai puternic campionat de robotică din țara noastră, și apoi la Europenele de la Eindhoven, are următoarea componență:
- team leaderi: Ștefan Marian Bîrlică (clasa a XII-a B), Marius Andrei Stahie (clasa a XII-a B);
- hardware: Dumitru Tiseanu (clasa a XI-a A), Mihnea Cristache (clasa a XI-a B), Alfonso Teodor Stoica Lixandru (clasa a XI-a B);
- programare: Augustin Ștefan Bunea (clasa a IX-a B), Ștefan Mitroi (clasa a IX-a B), David Cezar Mădan (clasa a IX-a B), Tayga Aydid (clasa a XII-a B), Rebeca Maria Moraru (clasa a X-a A), George Lucian Piciorea (clasa a X-a A);
- non-tehnic: Ilinca Alexandru (clasa a XI-a A), Teodora Brebeanu (clasa a X-a B), Sidonia Maria Precup (clasa a X-a C1), Sofia Ioana Tocitu (clasa a X-a C1);
- voluntari: Daria Maria Toboc (clasa a IX-a A), Cristina Călărașu (clasa a IX-a F), Mihai Calmâc (clasa a X-a B), Anna Maria Urlețeanu (clasa a XI-a A), Evelina Iuliana Predoiu (clasa a IX-a C).
Mentori: profesor Cătălin Chițu, profesor Andreea Cojocaru, inginer Cosmin Stahie.

Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!
 


20 Jun 2026 21:37 3530 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
415 vizualizari 30 Oct 2026 08:15 Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Joi seara, în spațiul cald al Librăriei Elstar a avut loc o nouă ediție a Seratelor Culturale, prilej pentru câmpineanul Mircea Teculescu să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, Eidos, acasă, la Câmpina.

citeste mai mult
993 vizualizari 26 Oct 2026 18:55 Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

citeste mai mult
1597 vizualizari 25 Oct 2026 19:08 Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

citeste mai mult
764 vizualizari 24 Oct 2026 20:30 Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV