Accidentul s-a produs la km 74 al drumului național, în apropiere de intrarea spre Băicoi, pe sensul de mers către Câmpina, în jurul orei 1.15. Au fost implicate două autovehicule, în fiecare aflându-se doar conducătorul auto. Din păcate, unul dintre șoferi - un tânăr de aproximativ 30 de ani - a decedat în urma impactului.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cele două mașini se deplasau în aceeași direcție, către munte, iar din primele verificări a reieșit că autoturismul din spate nu a păstrat distanța regulamentară și a intrat în coliziune față-spate cu dubița din fața sa. Impactul a fost puternic, conducătorul auto din a doua mașină rămânând încarcerat. A fost declarat decedat (având leziuni incompatibile cu viața) de către echipajul medical de pe Ambulanța Smurd care a ajuns la locul accidentului.
ISU Prahova a intervenit și cu două echipaje de pompieri pentru asigurarea zonei și descarcerarea conducătorului auto. Din păcate, pentru tânărul șofer nu s-a mai putut face nimic.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.