Grupul Operativ de Lucru, constituit la nivelul municipiului Câmpina, a analizat, în cadrul unei întâlniri care a avut loc miercuri, 25 martie, la sediul Primăriei, situația persoanelor care au peste 65 de ani, dar și a persoanelor autoizolate din localitate.
Una dintre deciziile importante, cu caracter social, luate de Grupul Operativ de Lucru a fost aceea ca pentru persoanele de peste 65 de ani, care au nevoie de ajutor și care nu au venituri (situație constatată în urma unei anchete sociale) să se acorde sprijin din partea Primăriei prin asigurarea unui coș zilnic sau săptămânal. Fondurile necesare achiziționării produselor respective vor fi suportate din Fondul de Rezervă al bugetului local. În același mod vor putea fi ajutate și persoanele aflate în autoizolare și care nu dispun de fondurile necesare unui coș minim de hrană.
La ședința de joi, 26 martie, a Consiliului Local se va stabili și ce va conține acest coș zilnic/ săptămânal, precum și valoarea acestuia. Deocamdată, la nivelul Primăriei municipiului Câmpina nu se cunoaște cu exactitate numărul persoanelor care sunt îndreptățite să primească acest coș subvenționat, dar în următoarele zile, cu sprijinul Poliției Locale, Direcției de Asistență socială și, bineînțeles, cu sprijinul cetățenilor, această problemă va fi rezolvată.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.