Aproape că în fiecare zi consemnăm un eveniment rutier important în Câmpina sau în localitățile limitrofe. Nici ziua de vineri, 15 aprilie 2022, nu a făcut excepție.
În jurul orei 13, în parcarea situată în spatele blocurilor dintre Bulevardul Carol I și Strada Mihai Eminescu, în timp cde efectua o manevră de mers înapoi, conducătorul unui autoturism Volkswagen nu s-a asigurat și a lovit o femeie, pe care - conform martorilor oculari - efectiv a trântit-o la pământ. La fața locului au sosit echipaje de poliție și o ambulanță. Echipajul medical i-a acordat femeii în vârstă de 67 de ani primul ajutor, după cre au transportat-o la spital.
(Foto cu caracter ilustrativ)

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.