Ceea ce s-a întâmplat, joi seară, în ședința Consiliului Local Câmpina este fără precedent și, sperăm noi, irepetabil. Vă reamintim că ședințele CL Câmpina se desfășoară în continuare online, pe platforma Zoom și un moment de neatenție, în care un consilier uită microfonul deschis, poate crea situații absolut jenante. De exemplu, unii consilieri pot afla astfel ce gândesc despre ei alți colegi din Consiliul Local. Și nu e întotdeauna foarte plăcut.
"Femeia asta n-a înțeles nimic!" sau "țiganul de Dragomir", asta s-a auzit în timpul ședinței Consiliului Local Câmpina de la microfonul consilierului Elena Albu (PNL). A auzit toată lumea, chiar dacă unii s-au făcut că nu aud sau că nu înțeleg. Erau comentariile consilierului menționat, poate chiar o discuție cu cineva din familie, în timpul ședinței, în fața unui microfon uitat deschis. Pe moment, nimeni nu a spus nimic, dar mai târziu s-a discutat despre asta și chiar cu o anumită tensiune.
La proiectul privind reactualizarea devizului pentru lucrarea de creștere a eficienței energetice de la Spitalul Municipal, consilierul Andrei Duran (PSD) i-a solicitat primarului Horia Tiseanu să precizeze când vor începe efectiv lucrările. Primarul s-a arătat deranjat de întrebare, încercând să-l pună la colț pe mai tânărul său coleg din administrația locală - ”deja am spus acest lucru, poate nu ați fost atent”. Andrei Duran a răspuns: ”Îmi pare rău, dar nu s-a auzit prea bine, pentru că doamna Elena Albu și-a lăsat microfonul deschis și o auzeam pe dumneaei când ne jignea - a jignit-o pe doamna Mihaela Petrovici (n.n. - președintele ședinței) și l-a jignit pe Ion Dragomir”. Precizăm că Mihaela Petrovici și Ion Dragomir sunt colegi de partid cu Andrei Duran.
”Domnul Duran să spună exact ce am zis de doamna Petrovici?”, a cerut Elena Albu. ”Mie mi-e rușine, doamnă, să spun ce ați spus dumneavoastră!”, a răspuns Andrei Duran. ”Păi să-ți fie rușine, pentru că minți!”, a insistat Elena Albu. ”Doamnă, v-a auzit toată lumea, v-ați referit la doamna Petrovici spunând: măi femeie, n-ai înțeles nimic, iar pe domnul Dragomir l-ați făcut țigan!”, a răbufnit Andrei Duran. (video)
Reacțiile consilierilor PSD au fost vehemente față de Elena Albu, iar până la urmă tot Mihaela Petrovici, președintele ședinței, a încercat să aplaneze situația astfel încât ședința să poată continua.
Nu știm dacă aceste reacții sunt venite pe fondul unor tensiuni politice, având în vedere că se apropie alegerile locale. Probabil că nu. Probabil că sunt niște reacții caracteristice unor oameni, dar cu siguranță nu sunt și normale. Așteptăm un anumit comportament de la aleșii locali, așteptăm ca ei să fie niște exemple pentru societate. Până acum, cel puțin în acest mandat, am așteptat degeaba...

Un incendiu a izbucnit, miercuri după prânz, pe Strada Pițigaia din comuna Poiana Câmpina, la o anexă a unei locuințe.

La Sala de Sport Politehnica din București s-a desfășurat, la finalul săptămânii trecute, IDO Selecția Națională 2026. Este vorba despre etapa oficială de calificare pentru dansatorii care vor reprezenta România la campionatele europene și mondiale organizate sub egida International Dance Organization (IDO).

În cursul zilei de luni, 1 iunie, în urma ploii puternice, pe Strada Cărămidari apa ajunsese la un nivel... din bordură în bordură.

Polițiștii prahoveni, în timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere a traficului rutier la data de 1 iunie, în jurul orei 4.00, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul care a fost înregistrat de aparatul radar TruCAM cu viteza de 111 km/h pe Bulevardul București din municipiul Ploiești.