În seara Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie 2019, la Câmpina vor răsuna colindele copiilor și va fi aprins iluminatul festiv de sărbători. În ziua următoare, pe 1 Decembrie, în Parcul Trandafirilor (de la notariate), de la ora 12.00, administrația locală va organiza o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1918.
În deschiderea manifestărilor, Imnul Național va fi interpretat de Livia Pisăliță, o fetiță de 12 ani, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Centrală, un copil extrem de talentat, care a câștigat numeroase concursuri naționale de muzică, o voce despre care vom mai auzi, cu siguranță.
Manifestările vor include apoi un ceremonial religios, o scurtă alocuțiune a primarului Horia Tiseanu, depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Câmpineni din Războiul de Întregire Națională (statuia soldatului), parada militară la care vor participa detașamente de la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, Poliția Locală Câmpina.
Două lucruri ar mai fi de precizat. După cum știți, circulația rutieră este blocată pe Bulevardul Carol I, pe tronsonul cuprins între Parcul Trandafirilor și intersecția cu Strada Frații Golești, pentru executarea lucrărilor de canalizare incluse în proiectul cu fonduri europene derulat prin intermediul HidroPrahova. Firma care execută aceste lucrări a dat asigurări Primăriei Câmpina că nu vor fi afectate în niciun fel manifestările de 1 Decembrie, săpăturile efectuate urmând să fie acoperite până la sfârșitul acestei săptămâni, lucru care sperăm să se și întâmple. Și mai sperăm ca la depunerea de coroane să existe o anumită organizare, astfel încât să nu se mai repete haosul de la Ziua Armatei. Toți cei care depun coroane și jerbe de flori la Monumentul Soldatului, indiferent de instituția pe care o reprezintă, trebuie să știe că acesta este un moment solemn, care impune un anumit comportament, o anumită ținută, un anumit respect. Decât să depunem coroane doar așa, pentru a fi lista mai lungă sau pentru a fi văzuți de alții, mai bine nu mai depunem...

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.