Pe 21 februarie se împlinesc 95 de ani de la nașterea lui Sebastian Popescu, un câmpinean care a trăit ororile din temnițele comuniste

- Social -

Pe 21 februarie 1927 se năștea Sebastian Popescu, provenind dintr-o familie onorabilă și un om cu o viață demnă de un roman. După cel de-al doilea război mondial, Sebastian Popescu avea să trăiască, în două rânduri, ororile din cele mai aprige temnițe comuniste. Povestea acestui om, ireală în zilele noastre și greu de acceptat de cei care nu au avut ocazia să cunoască, fie și din povești, acea periodă, pe care v-o prezentăm în rândurile următoare, este o sinteză a informațiilor publicate de Simona Luncașu în volumul ”Câmpinenii și închisorile lor”, publicat în anul 2007.

Sebastian Popescu s-a născut în comuna Vișinești, din județul Dâmbovița, dar la numai câțiva kilometri de Provița de Sus, iar mare parte a vieții sale a fost strâns legată de Câmpina, unde s-a și stabilit la un moment dat. Chiar în anii războiului a fost elev al Liceului ”D.B. Știrbei”, actualul Colegiu Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina, iar din 2 august 1943 a urmat cursurile Școlii de zbor fără motor ARPA, de pe platoul Muscel, primind o dispensă de vârstă. După absolvirea liceului, a urmat cursurile școlii militare, iar în anul 1950 a fost arestat, fiind acuzat că este ”dușman al poporului”. A trecut, rând pe rând, pe la Jilava, la Canal, Poarta Albă, Coasta Galeș, Midia, Onești, de unde a fost eliberat pe 30 aprilie 1954. Poveștile privind condițiile din aceste lagăre sunt terifiante, de necrezut pentru zilele noastre - promiscuitate, bătaie, mâncare extrem de proastă, condiții de exterminare. Cu toate acestea, Sebastian Popescu i-a povestit Simonei Luncașu în volumul amintit și despre o serie de întâmplări amuzante: ”la o percheziție la Jilava, un gardian a văzut pe tavanul celulei scris Si vis amari, ama (Iubește, ca să fi iubit), semnate de Seneca. A cerut urlând să-i spunem care dintre noi e Seneca, să-l ducă la izolare. Altădată, la o verificare, un gardian l-a întrebat pe un deținut care e inițiativa tatălui. Acel deținut a răspuns ca tatăl lui e decedat și nu mai are nicio inițiativă. A urmat un potop de înjurături și urlete, mai târziu înțelegând că, de fapt, gardianul confundase inițiativa cu inițiala”. La Poarta Albă i-a cunoscut pe părintele Galeriu, dar și pe oamenii politici Mircea Ionescu Quintus și Radu Câmpeanu.
După eliberarea de la Onești, s-a angajat în Câmpina la Comitetul Geologic, apoi la Sovrompetrol, după care a fost angajat contabil la Baza Băicoi.
Pe 5 mai 1955 a fost din nou arestat de Securitatea Câmpina, făcând parte din așa-numitul ”lot Bănești”. A fost acuzat de ”discuții dușmănoase, calomniind realizările și conducerea R.P.R.” A fost condamnat la șase ani de muncă silnică, trei ani de interdicții și confiscarea averii. După un periplu prin mai multe lagăre comuniste, în special în zona Bărăganului, a ajuns la Spitalul Văcărești, de unde a fost eliberat pe 16 ianuarie 1963. Odată cu Sebastian Popescu, au mai fost eliberați de la Spitalul Văcărești alți doi câmpineni: avocatul Nicu Rădulescu și Constantin Bălu, tatăl reputatului profesor de limba română, Ion Bălu. La mai puțin de un an după ce au fost eliberați, ambii s-au stins din viață. 
După a doua eliberare, Sebastian Popescu a fost reangajat la Baza Băicoi, de unde s-a pensionat pe caz de boală, având apoi bucuria de a trăi momentul "decembrie 1989".
Sunt povești de viață pline de substanță, pe care mulți, care nu au prins acele vremuri, le consideră neverosimile. Iar istoria merită știută și pentru a nu repeta greșelile ei.

• 22.02.2022 12:54 Diss Întradevar un om extraordinar! Cămpina a avut niște personalități adevărate.Mulțumim pentru articol!