Copiii au cântat minunat și i-au încântat pe cei prezenți. Copii frumoși și talentați, plini de farmec precum colindele pe care le-au interpretat. Primele colinde ale acestei ierni, după cum spuneam, și ele au precedat aprinderea oficială a instalațiilor ornamentale din centrul municipiului. Niciodată nu a fost atât de multă lume în Parcul Milia, la concertul de colinde, așa cum s-a întâmplat în acest an.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.