Începutul de an a fost nefast pentru doi tineri de 22, respectiv 23 de ani, unul din Șotrile și unul din Câmpina.
Un agent de securitate al unui supermarket din Ploiești a sesizat polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești cu privire la faptul că doi tineri ar fi trecut de casele de marcat cu două sticle cu băuturi alcoolice, fără a le achita. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificați tinerii în cauză care au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu carcater ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.