CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Nereguli grave în bugetul Câmpinei, corectate de noua administrație. ”Bugetul era umflat artificial”, spune primarul Alin Moldoveanu

- Actualitate -

Nereguli grave în bugetul Câmpinei, corectate de noua administrație. ”Bugetul era umflat artificial”, spune primarul Alin Moldoveanu

În cele două luni și jumătate care au trecut de la începerea oficială a noului mandat al administrației locale câmpinene, Consiliul Local s-a întrunit în zece ședințe (ordinare, extraordinare, de îndată), adică în tot atâtea în câte s-a întâlnit precedentul Legislativ câmpinean de la începutul acestui an și până la alegerile locale din 27 septembrie. Aproape la fiecare dintre aceste ședințe, primarul Alin Moldoveanu a atras atenția consilierilor locali asupra unor probleme existente în ceea ce privește bugetul local. La ședința de la finalul lunii decembrie 2020, Alin Moldoveanu a enumerat o nouă serie de nereguli descoperite în bugetul local, corectate, în cea mai mare parte, prin rectificare bugetară.

”În momentul de față, avem în contul Primăriei, pentru secțiunea de funcționare, suma de 67.000 lei, în condițiile în care, în toată această perioadă cu toții, Primărie și instituții subordonate, am încercat să facem economii în așa fel încât să echilibrăm bugetul, scopul nostru fiind acela ca la finalul anului să fim pe zero. De exemplu, sunt probleme la unele credite derulate de vechea administrație, pentru care trebuie să plătim din bugetul local penalități. Sunt lucruri grave - pentru o lucrare s-a precizat ca sursă de finanțare creditul de la BCR, apoi aceeași lucrare se regăsește și la creditul de la BRD, iar pentru unele lucrări, cum este cea cu fonduri europene de la Spitalul Municipal, unde nu s-a organizat nici licitația, banii au fost prinși în continuare în credit și nefolosiți, fără să fie anunțat Comitetul pentru aprobarea împrumuturilor locale. Vă spun aceste lucruri pentru că noi va trebui să plătim penalitățile și le veți regăsi în proiectul bugetului local pentru 2021.
Pentru lucrarea de asfaltare de la Calea Doftanei, ca să vă dau un alt exemplu, banii alocați au fost din creditul bancar. Suma inițială pentru acest proiect a fost de 4,5 milioane lei, diminuată ulterior la 3,8 milioane lei. La 1 octombrie 2020 nu era plătit niciun leu din creditul accesat pentru această lucrare, pentru că nu se făcuse nimic din lucrare până la acel moment. Știți bine că lucrările au început în forță abia de o lună. S-au consumat până acum 2,5 milioane lei din creditul de la BCR și mai sunt executate lucrări de aproape 600.000 lei, sumă care va fi plătită până la finalul acestui an. Suma rămasă necheltuită la acest proiect va fi de aproximativ 700.000 lei, iar la această sumă banca ne impune penalități de 14.000 lei, pentru nefolosirea creditului. Trebuie să știți că până acum bugetul Câmpinei era umflat artificial, atât prin faimosul capitol alte venituri, despre care v-am mai vorbit, dar și prin umflarea lucrărilor. Ce se întâmplă și de ce am venit în fața dvs. cu numeroase diminuări de cheltuieli? Dacă nu făceam aceste diminuări acum, gradul nostru de încasare era undeva la 90% și știți formula Guvernului în baza căreia primim cotele defalcate. Bugetul Câmpinei a fost umflat cu peste o sută de miliarde lei vechi, dar fără nicio sursă de finanțare în spate, ci menționând doar alte venituri. Prin aceste diminuări pe care le facem acum am ajuns la un grad de încasare de 95,16%. Ideal era să avem peste 97%. Pentru anul 2021, vă garantez că eu nu o să vin cu un proiect de buget local așa cum a fost până acum, pentru că nu este legal!”, a spus Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina, în plenul Consiliului Local, la discuțiile pe marginea rectificării bugetului local. (video)

Practic, care ar fi fost scopul introducerii în bugetul local a unor sume care nu existau în realitate, ci doar pe hârtie, lucru confirmat în fața actualului Consiliu Local și de către reprezentanții Direcției Economice? Poate vă mai amintiți că noi am mai scris în ultimii ani despre această situație atunci când se punea problema lucrărilor de investiții neefectuate. Foarte multe lucrări erau trecute pe lista de investiții pe care fostul primar o prezenta apoi triumfalist la dezbaterea publică asupra bugetului, în plenul ședinței Consiliului Local și ori de câte ori mai avea ocazia. Pentru o parte dintre aceste lucrări existau bani în buget, pentru altele banii erau... doar pe hârtie, nu și în realitate. Apoi, în ultimul trimestru al anului, când legea îi permitea acest lucru, trecea o parte a banilor existenți de la investiții la funcționare pentru acoperirea salariilor și a altor cheltuieli, iar la final de an rămânea ditamai excedentul bugetar care, de fapt, în realitate nici nu exista. Era doar pe hârtie. Bani mutați de la investiții la funcționare și alți bani existenți doar pe hârtie, nu și în realitate, acestea sunt motivele pentru care în Câmpina nu s-a făcut mai nimic în ultimii ani.


10 Jan 2021 10:52 16003 vizualizari


Comentarii






  • 13.01.2021 14:14 Nasu Prim secretaru Era si este inca in primaria Campina STAT in STAT . De la Urbanism , unde sunt 4-5 familii ( sot , sotie , unchi , matusa si veri , catel , purcel ) care coordonau si decideau tot .pana la secretar de primarie si vesnicele plimbatoare de documente de la poarta , care dealtfel sunt si arogante . Este posibil sa dai telefon la urbanism ( de ex. Vineri la ora 13.00 ) si sa ti se spuna ca nu mai este nimeni , toti sunt in weekend ? Nici macar pe teren , asa din bun simt ? DACA primaria era o institutie privata cred ca mergea foarte eficient cu 20-25% din angajati tineri si seriosi ..
  • 11.01.2021 17:20 Rammstein Dle primar ,de ce nu solicitați anchetă penală în cazul vechiului primar?...Este clar caz penal!!..să-l vedem si pe ăla din umbră cum îi tremură ......va trece la brutărie!..eu zic să înceapă de acum ucenicia doar e peste drum...
  • 10.01.2021 19:46 Alex Așa cum s-a mărit prețul parcării, urmează creșterea impozitului pe care il platim..... la autoturisme, la locuință.... bineînțeles, e vina vechii conduceri din primărie. Dacă primarul ales vine doar cu probleme fara soluții, atunci de ce a mai venit ?
201 vizualizari 02 Nov 2026 17:15 Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

citeste mai mult
1424 vizualizari 02 Nov 2026 13:29 Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

citeste mai mult
452 vizualizari 02 Nov 2026 12:38 Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

citeste mai mult
445 vizualizari 01 Nov 2026 18:57 Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV