Noaptea trecută, în jurul orei 00.25, pe Strada B.P. Hasdeu din Câmpina a avut loc un accident rutier grav, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 28 ani.
Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie de 28 ani, aflată la volanul unui autoturism, care circula din direcția Calea Doftanei către strada I.H. Rădulescu, ajunsă într-o zonă de drum în curbă ușoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe trotuar. În urma impactului, conducătoarea auto, care se afla singură în autoturism, a suferit vătămări corporale grave. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital și ulterior a fost declarat decesul. Femeia era însărcinată și avea deja un copil.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a menționat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Pe 10 octombrie 2026, de la ora 12.00, la Casa Tineretului, echipa de robotică a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina vă așteaptă la Undefined Festival, un eveniment dedicat tuturor celor pasionați de robotică, tehnologie și descoperire.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis două imagini surprinse în Parcarea Centrală, cea din centru municipiului Câmpina, din fața Complexului Comercial Carrefour.

Municipiul Câmpina este într-un parteneriat cu Consiliul Județean pentru panouri fotovoltaice, iar de curând și într-un proiect complementar pentru realizarea de capacități de stocare a energiei regenerabile.

Suplimentarea cu 50.000 lei a sumei alocată pentru marcaje rutiere longitudinale, transversale și treceri de pietoni a dus o serie de discuții în plenul Consiliului Local Câmpina la ședința din 24 septembrie 2026.