Vineri, 30 ctombrie, este ziua de naștere a Carinei Vasile, handbalista de la CS Câmpina care trece de câteva lui prin calvarul unui diagnostic crunt. De ziua ei de naștere, coechipierele i-au transmis pe pagina clubului un mesaj emoționant.
"La mulți ani, Carina! Campioana noastră!
Astăzi este despre tine, despre zâmbetul tău, energia ta și puterea incredibilă pe care o porți în suflet!
Anul acesta, ziua ta te găsește în Italia, unde continui să lupți cu aceeași ambiție și determinare pe care le-am admirat mereu la tine pe teren. După șase luni de chimioterapie, săptămâna trecută Carina a trecut printr-o intervenție chirurgicală oncologică complexă, care a necesitat inclusiv o grefă de os. Un pas important în această călătorie, iar veștile sunt încurajatoare: medicii specialiști din Italia au un prognostic favorabil!
Noi știm că ești o luptătoare! Te-am văzut de atâtea ori cum ai alergat după fiecare minge, cum ai luptat pentru fiecare gol și cum nu ai renunțat niciodată. Iar astăzi suntem alături de tine cu aceeași încredere și cu toată energia echipei noastre!
De ziua ta, îți dorim multă sănătate, putere, optimism și cât mai multe vești bune! Să zâmbești mult, să crezi în zilele frumoase care urmează și să știi că ai o întreagă echipă care te susține și abia așteaptă să te revadă!
La mulți ani, Carina! Să ai parte de un an cu pași siguri spre vindecare, cu speranță, bucurii și victorii! Iar următorul nostru meci împreună să fie cât mai aproape!
Hai, Carina! Suntem în echipa ta și credem în tine!"
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Brezenii au mers la Brașov încercând să dea lovitura și să se întoarcă măcar cu un punct, dacă nu chiar cu toate cele trei.

În minutele suplimentare ale partidei din etapa precedentă, dintre CS Aricești și CS Câmpina, scor 4-3, antrenorul-jucător al formației câmpinene, Claudiu Dumitrescu, a fost eliminat direct de arbitrul Mihai Safta.

Jocurile etapei a 11-a din Liga a 4-a Prahova sunt programate la finalul acestei săptămâni. Iată programul și delegările:

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive în Câmpina și în împrejurimi sau cu echipe din această zonă.