În week-end-ul care se apropie (25 - 26 august 2018), în comuna Brebu va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Dulceții, eveniment tradițional, organizat de Primărie și Consiliul Local. Deschiderea oficială este programată pentru sâmbătă, la ora 11.00, în locația obișnuită - platoul situat între Mănăstirea Brebu și sediul Primăriei. Alături de oficialitățile locale și județene se vor afla și oaspeți din străinătate, din localitățile cu care este înfrățită comuna Brebu.
Tot sâmbătă, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol, iar pe scenă vor urca soliștii Carmen Rădulescu și Marius Ciprian Pop, precum și trupa de muzică etno "Chihlimbar". Prezintă Mihaela Cristina Coman. Ca în fiecare an, Festivalul Dulceții va reuni zeci de firme și producători individuali din Brebu și împrejurimi. Ei vă vor oferi dulcețuri clasice, dar și combinații despre care poate nici nu credeam că sunt posibile: măsline cu portocale, castraveți cu ananas, kiwi cu smochine, dovlecel caramelizat cu nucă și coniac sau mere cu țelină, ca să vă dăm doar câteva exemple din surprizele anilor precedenți. Iar pe lângă dulcețuri veți mai găsi siropuri, șerbeturi, vinuri, fructe, miere și diverse produse apicole, dar și prăjituri de casă, absolut delicioase, realizate de gospodine pentru vizitatorii de la festival.

Librăria Elstar din Câmpina a găzduit lansarea volumului „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, apărut la Editură UZP și semnat de Marian Nencescu, scriitor, jurnalist, critic literar și doctor în filosofie, președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.