Accidentul s-a produs pe DN1, în zona Florești, la miezul nopții trecute. În acest eveniment rutier au fost implicate un autoturism - condus de un tânăr de aproximativ 20 ani și un autocar.
UPDATE - Din păcate, în jurul orei 12.30, personalul medical a declarat decesul tânărului de 20 ani.
Tânărul conducător auto a fost găsit în stare gravă, inconștient. A fost preluat de ambulanța Smurd de terapie intensivă mobilă, intubat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Ploiești. Conducătorul autocarului a suferit un atac de panică și a fost asistat la locul evenimentului, refuzând, în final, transportul la spital.
ISU Prahova a mobilizat la locul accidentului o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Vom reveni.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.