CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Idei pentru noua administrație. Redați sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” circuitului competițional!

- Actualitate -

Idei pentru noua administrație. Redați sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” circuitului competițional!

La sfârșitul acestei luni, noua administrație locală, care a rezultat în urma alegerilor din 9 iunie, va ”intra în pâine”. Suntem convinși că de-a lungul acestor multe luni, au fost destui cei care au încercat sau chiar i-au făcut agenda noii administrații. Încercăm să venim cu câteva idei, credem noi interesante, dar, mai mult, care nu sunt costisitoare și ar putea aduce un plus imaginii Câmpinei.

Știm că există unele priorități legate de infrastructură, în general, legate de străzi, apă și canalizare, de parcări și parcuri, salubritate etc. Suntem siguri că le știe toată lumea, cu siguranță le știu și aleșii locali care-și vor prelua mandatul la 1 noiembrie. Noi venim cu... altfel de idei.

Sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu”, inaugurată chiar de Ziua Câmpinei, la începutul acestui an, are o mare problemă. Conducerea acestei instituții de învățământ nu permite organizarea de competiții sportive în această sală nouă și frumoasă în week-end, justificând că instituția nu are o femeie de serviciu care să poată veni și să poată face curățenie la finalul jocului sau al competiției. Totuși, dacă folosirea unei săli de multe sute de milioane lei stă în lipsa unei femei de serviciu, înseamnă o mare problemă. CS Câmpina are angajați la stadion care stau degeaba și ar putea fi ”detașați” la această sală în zilele cu meciuri. Este doar o posibilitate. Suntem convinși că soluții există... Atât conducerea școlii, cât și noua conducere a localității vor trebui să găsească o soluție pentru ca această sală să poată fi folosită de frumoasele echipe de handbal ale CS Câmpina, dar și pentru alte competiții. Noua sală are și tribune, ceea ce ar permite accesul ceva mai civilizat al spectatorilor decât se face acum în sala de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”.

Pentru că noi avem încredere în câmpineni, vă invităm să ne scrieți și să transmiteți idei pentru noua administrație. Cele mai bune idei vor fi publicate, astfel încât - în acest mod - vor ajunge la urechile  noilor aleși locali. Și, poate, cine știe, unele vor deveni realitate!


21 Oct 2024 18:42 1143 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1020 vizualizari 14 Oct 2026 12:31 În primele nouă luni ale acestui an, Poliția Prahova a emis cu 78% mai multe ordine de protecție provizorii

În primele nouă luni ale acestui an, Poliția Prahova a emis cu 78% mai multe ordine de protecție provizorii

Poliția Prahova a organizat o conferință de presă în care a prezentat bilanțul activității în primele nouă luni ale anului 2026.

citeste mai mult
3246 vizualizari 13 Oct 2026 16:21 Întreruperea apei de miercuri, 14 octombrie, de la Câmpina, amânată pentru săptămâna viitoare

Întreruperea apei de miercuri, 14 octombrie, de la Câmpina, amânată pentru săptămâna viitoare

HidroPrahova a decis amânarea lucrărilor de intervenție la rețeaua de apă a municipiului Câmpina. 

citeste mai mult
3121 vizualizari 13 Oct 2026 14:01 Pe Strada Orizontului din Câmpina se fac pregătiri pentru betonarea unui nou tronson. În paralel, a început și modernizarea trotuarelor

Pe Strada Orizontului din Câmpina se fac pregătiri pentru betonarea unui nou tronson. În paralel, a început și modernizarea trotuarelor

Pe Strada Orizontului din Câmpina continuă lucrările de modernizare a străzii, după ce HidroPrahova, prin proiectul cu fonduri europene, a finalizat lucrările la rețeaua de apă și canalizare.

citeste mai mult
978 vizualizari 13 Oct 2026 10:41 Polițiștii câmpineni au reținut un bărbat care a furat un autoturism, conducea băut și fără permis

Polițiștii câmpineni au reținut un bărbat care a furat un autoturism, conducea băut și fără permis

Polițiștii câmpineni au reținut noaptea trecută un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și furt în scop de folosință.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV