Autoritățile locale din Poiana Câmpina și Zaim (Republica Moldova) au reușit un eveniment cu adevărat de excepție, o premieră cel puțin pentru cele două localități, dar probabil că este și o premieră națională. Astăzi, de Ziua Națională a României și la aniversarea Centenarului Marii Uniri, concomitent, la Poiana Câmpina și Zaim s-a inaugurat "Aleea Domnitorului", cu busturi ale unor oameni marcanți pentru istoria acestui neam. Mai mult, prin Skype, de la Zaim, primarul comunei Poiana Câmpina - Alin Moldoveanu și primarul comunei Zaim - Ion Veste s-au adresat locuitorilor din cele două comune înfrățite.
La Poiana Câmpina, pe un ecran mare, s-a putut urmări în permanență desfășurarea ceremoniei de la Zaim, s-a putut vedea dezvelirea busturilor de pe "Aleea Domnitorilor" din cele două localități, iar la un moment dat primarii celor două comune înfrățite s-au adresat fraților de dincoace și de dincolo de Prut.
"Pe lângă faptul că și aici se află Aleea Domnitorilor, frații noștri din Zaim au donat pentru poienari bustul lui Alexei Mateevici. Atunci când vom pleca de aici vom lua cu noi, pentru Poiana Câmpina, bustul părintelui limbii noastre cea frumoasă, limba română. La mulți ani, poienari! La mulți ani, români de pretutindeni!", a spus Alin Moldoveanu, primarul comunei Poiana Câmpina. La rândul său, primarul comunei Zaim, Ion Veste, a declarat: "Ne bucurăm că astăzi, la ceas aniversar, avem și noi în sfârșit, între Zaim și Poiana Câmpina, un pod al demnității, care ne face să ne simțim mai apropiați și mai bucuroși. Sperăm ca acest prim pas să fie urmat de multe acțiuni comune, multe întâlniri care să aducă bucurie, dar și prosperitate locuitorilor comunelor noastre. La mulți ani, Poiana Câmpina! La mulți ani, Zaim! La mulți ani, tuturor românilor".
Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, este însoțit în Republica Moldova de consilierii locali Laurențiu Achim și Mihai Nițescu.
Un eveniment deosebit pentru nivelul a două comune fără bugete prea mari, un eveniment care contribuie și mai mult la consolidarea relațiilor dintre cele două localități înfrățite. O înfrățire pe care administrațiile locale din Poiana și Zaim nu o doresc doar pe hârtie, iar acest lucru se vede deja.
Citiți și Centenarul Marii Uniri a fost aniversat la Poiana Câmpina prin inaugurarea "Aleii Domnitorilor"

Librăria Elstar din Câmpina a găzduit lansarea volumului „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, apărut la Editură UZP și semnat de Marian Nencescu, scriitor, jurnalist, critic literar și doctor în filosofie, președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.