Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria Câmpina au adus la Spitalul Municipal Câmpina, pentru Secția ATI, mai multe dispozitive de ventilare automată și asistare respiratorie, filtre și consumabile, sonde traheale și seturi de intubație endotraheală, toate acestea fiind necesare procedurilor de tratare a pacienților infectați cu noul coronavirus.
"Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut realiza această donație și în continuare vom pune tot sufletul pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutor. Noi desfășurăm și o acțiune comună a preoților din toată Protoieria, Frăția Câmpineană se numește această acțiune, prin care dorim să-i ajutăm pe cei aflați în suferință, să ajutăm spitalele din localitățile noastre. Am făcut acest lucru la Spitalul Azuga, iar aici, la Câmpina, ne-am implicat întru totul, fiind vorba despre un spital important pentru toți câmpinenii și nu numai pentru ei. Este o acțiune de suflet, pentru că mai ales la greu trebuie să fim alături unii de alții", a declarat părintele protoiereu Grigore Melnic.
O donație similară s-a făcut și la Secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, Protoieriei Ploiești Nord și Protoieriei Ploiești Sud. De asemenea, Arhiepiscopia Bucureștilor a achiziționat dispozitive de ventilare automată și asistare respiratorie, pulsoximetre, filtre, seturi intubație endotraheală, măști FFP2 și măști FFP3 pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Valoarea totală a acestor donații pentru cele trei spitale din București și cele două spitale din Prahova se ridică la aproximativ 250.000 lei, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
(Foto - captură Trinitas TV)

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.