CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Viceprimarul din Valea Doftanei continuă să-și exercite atribuțiile, chiar dacă prefectul județului a emis, în urmă cu trei luni, ordin de încetare a mandatului

- Actualitate -

Viceprimarul din Valea Doftanei continuă să-și exercite atribuțiile, chiar dacă prefectul județului a emis, în urmă cu trei luni, ordin de încetare a mandatului

UPDATE - Prefectura Prahova ne informează că viceprimarului Adrian Iulian Oceanu i s-a solicitat să restituie "sumele încasate cu titlul de indemnizație de la data comunicării ordinului prefectului până la zi". De asemenea, la solicitarea Prefecturii Prahova, Primăria Valea Doftanei a transmis prefectului județului că viceprimarul nu a semnat niciun document din momentul emiterii ordinului de încetare a mandatului.

Dacă în localitățile mai mari, urbane, ceea ce se întâmplă la nivelul administrațiilor locale poate fi urmărit mai ușor, inclusiv din punct de vedere mediatic, în schimb, în unele comune, e mai complicat de aflat cum stau lucrurile și doar întâmplarea face să ajungă la noi unele informații din interiorul primăriilor. Așa s-a întâmplat când am scris despre cazul fostului primar de la Șotrile, Bogdan Davidescu, care și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv pentru pornografie infantilă și care, ulterior, a fost angajat tot în Primărie, pe post de consilier personal al viceprimarului care a preluat atribuțiile primarului. Așa se întâmplă și acum, cu cazul viceprimarului de la Valea Doftanei, Adrian Iulian Oceanu, care continuă să-și exercite atribuțiile chiar dacă mandatul său a încetat de trei luni.

La 14 noiembrie 2019, prefectul județului Prahova a emis un Ordinul nr.337 de încetare de drept a mandatului viceprimarului de la Valea Doftanei, după ce acesta a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate, care-l declarase incompatibil. Conform legii, ordinul prefectului este executoriu, deci se pune imediat în aplicare. La Valea Doftanei nu s-a întâmplat acest lucru. Viceprimarul Adrian Iulian Oceanu vine în continuare la serviciu și își exercită atribuțiile de viceprimar, participă și votează la ședințele Consiliului Local, semnează documente și încasează indemnizația. Multă lume nu cunoaște situația, iar cei care o cunosc se fac că nu văd, nu aud, nu știu nimic, nu e treaba lor. Totuși, ar trebui să știe că, în conformitate cu legea, toate actele semnate de viceprimar din momentul emiterii ordinului prefectului sunt nule de drept.

Pe 29 martie 2016, ANI anunța că viceprimarul comunei Valea Doftanei, Adrian Iulian Oceanu, este în incompatibilitate, după ce în perioada 28 iunie 2012 - 9 martie 2016 a deținut simultan calitatea de viceprimar și cea de persoană fizică autorizată, lucru interzis de lege. Oceanu a contestat în instanță raportul ANI, încă din aprilie 2016, pierzând atât la Curtea de Apel Ploiești, cât și la recursul judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 15 mai 2019, hotărârea acesteia fiind definitivă (Dosar 257/42/2016). Din motive mai puțin cunoscute, abia pe 14 noiembrie 2019, Prefectura Prahova a emis ordinul de încetare de drept a mandatului de ales local al viceprimarului comunei Valea Doftanei. După cum prevede legea, ordinul prefectului este executoriu de îndată, dar, probabil, pentru că Primăria Valea Doftanei nu are secretar, Oceanu a rămas în funcție, deși ordinul prefectului putea fi pus în executare fie de primar, fie de unul dintre juriștii din Primărie.
În decembrie 2019, Adrian Iulian Oceanu a contestat în instanță ordinul prefectului. Cererea de suspendare a executării ordinului i-a fost respinsă de Tribunalul Prahova, iar pe rolul instanței a rămas dosarul privind anularea ordinului prefectului. Primul termen în acest dosar este 23 martie 2020. 
Încercările noastre repetate de a-l contacta pe viceprimarul comunei Valea Doftanei pentru a-și exprima un punct de vedere nu au avut niciun succes. După ce ne-am prezentat și i-am spus ce dorim, s-a scuzat că nu poate vorbi și ne sună în scurt timp, ceea ce nu s-a întâmplat. L-am sunat din nou și nu a mai răspuns. Am sunat și la Primăria Valea Doftanei, de unde ni s-a comunicat că domnul viceprimar ba este în birou, ba este prin Primărie...
În baza Legii 544/2001 am cerut un punct de vedere și Prefecturii Prahova, nu l-am primit, încă, dar nici nu s-a depășit termenul legal în care trebuie să primim un răspuns. Vom reveni.


26 Feb 2020 10:54 6365 vizualizari


Comentarii






  • 26.02.2020 15:08 Ion marius Vorbiti prostii la Sotrile nu este nimeni angajat pe postul de consilier personal al viceprimarului mai informativă si dupa aceea faceti afirmații.
192 vizualizari 02 Nov 2026 17:15 Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

citeste mai mult
1322 vizualizari 02 Nov 2026 13:29 Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

citeste mai mult
440 vizualizari 02 Nov 2026 12:38 Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

citeste mai mult
440 vizualizari 01 Nov 2026 18:57 Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV