Restituiri. Apa potabilă s-a introdus în Câmpina în anii 1900. Sursa - izvorul de pe Valea Sunătoarea din Breaza, analizat de însuși dr. C.I. Istrati

Probabil că puțini sunt câmpinenii care știau că în localitatea noastră primul sistem de alimentare cu apă potabilă a fost realizat la începutul anilor 1900, iar apa era preluată din izvorul Sunătoarea de la Breaza de Jos. Analiza apei din izvor a fost făcută de academicianul Constantin I. Istrati, medic și doctor în chimie, întemeietorul școlii de chimie organică din cadrul Universității București. Dr. C.I. Istrati făcea analiza apei din izvorul Sunătoarea în 1897, după ce obținuse doctoratul în chimie la Paris și cu puțin timp înainte de a deveni ministrul lucrărilor publice în Guvernul condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino. 
”Printre realizările edilitare importante ale orașului Câmpina, în pragul secolului al XX-lea, ca rezultat al creșterii puterii economice datorită exploatării petrolului, se numără și aprovizionarea cu apă potabilă, un semn al îmbunătățirii calității vieții locuitorilor Câmpinei. Primul sistem de aprovizionare cu apă potabilă a orașului Câmpina a fost realizat în anii 1900-1902, având ca sursă izvoarele de pe Valea Sunătoarea, de sub vârful Gurga, din Breaza de Jos. Sistemul era format dintr-o conductă pe traseul de la izvor până în bazinul din cartierul Câmpinița, o rețea de conducte stradale în oraș, precum și un număr de 30 cișmele stradale, 26 în Câmpina și 4 în Breaza de Jos - Podu Vadului, ultimele patru cișmele fiind realizate conform cererii Primăriei din comuna Breaza de Jos. 
Mai întâi, s-a facut analiza apei de la izvorul Sunătoarea, în anul 1897, de către Dr. C.I. Istrati, iar în anul 1898 se hotărăște trecerea la realizarea lucrării. Actul de concesiune între Primăria din Câmpina și cea din Breaza de Jos se va semna în anul 1900 de către primarii N. Stănescu și Petre Tudorache. Se constituise în cadrul Societății Române de Întreprinderi Tehnice din București, Bd. Elisabeta, nr.8, o Direcție a alimentării cu apă a orașului Câmpina, cu sediul în Strada Polonă, nr.80, care a încheiat contractul de lucrări cu Primăria Câmpina la 3 iulie 1900. Diriginte de șantier era desemnat inginerul C.M. Vasilescu, care a și început lucrările, pe care le vedea terminate la 2 ianuarie 1901 (dar care vor fi abandonate deja în toamna anului 1901). Pentru început, ing. C.M. Vasilescu solicita suma de 9020,50 lei, pentru lucrările executate și materialele aprovizionate. În vama Predeal sosiseră, la 22 ianuarie 1901 (lucrările se reeșalonaseră pâna la 3 martie 1901), patru colete cu capace de tuciu aduse din Viena de la firma Orient Varkehr, pentru care Primăria Câmpina cerea scutire de vamă din 31 decembrie 1900. Biroul tarifelor din Direcția Vămilor transmitea Primăriei Câmpina că nu se admite scutirea de taxe vamale la capacele de fontă, după legea din 27 aprilie 1895 se scutesc de vamă doar tuburile de fontă. De aici, alte cheltuieli neprevăzute care trebuiau achitate urgent (era vorba de 3548,11 lei pentru mașinăriile necesare alimentării cu apă a orașului aflate în vamă la Predeal), precum și pentru trei vagoane de tuburi cu diametrul de 60 mm, care trebuiau aduse din străinătate, pentru care se cerea, la 9 februarie 1901, aprobarea Direcției Vămilor din Ministerul de Finanțe.”

Fragment din articolul ”Începuturile aprovizionării cu apă a orașului Câmpina”, publicat de prof. Gheorghe Stanciu (Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati” Câmpina) în numărul 3/2012 al Anuarului Societății de Științe Istorice, Filiala Câmpina.