Autogările din Câmpina și Ploiești, precum și gările din cele două municipii și din stațiunile de pe Valea Prahovei au fost verificate de o comisie mixtă, formată din inspectori de la Protecția Consumatorilor, DSV și Poliția Județeană. În urma controlului, Autogara Câmpina a fost sancționată contravențional cu 20.000 lei pentru "condiții igienice necorespunzătoare la grupurile sanitare", după cum se precizează în comunicatul remis de Prefectura Prahova.Aceeași sancțiune a primit-o și Gara CFR Ploiești Vest, pentru condiții igienice necorespunzătoare oferite consumatorilor, în timp ce gările Ploiești Sud și Ploiești Nord și Autogara Ploiești au primit avertismente pentru deficiențele constatate. Comisia mixtă de control a fost constituită prin ordin al prefectului județului pentru a verifica, printre altele, dacă drepturile consumatorilor sunt sau nu respectate în gări și autogări.

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Câmpina Tânără (ACT) se alătură Fundației Zurli în campania „Încalță un copil de iarnă!”, cu aceeași convingere care a stat la baza acestei colaborări încă de la început: niciun copil nu ar trebui să simtă că lumea l-a uitat.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.