În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.50, polițiștii din Breaza au fost sesizați de un bărbat că a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un cap de pod, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Talea.
Cercetările polițiștilor brezeni au demonstrat faptul că bărbatul care a anunțat accidentul era de fapt pasager pe locul din dreapta, iar conducătorul autoturismului fiind sub influența alcoolului i-a propus acestuia să facă schimb de locuri. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului care a condus autoturismul a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală atât în vederea acordării de îngrijiri medicale, cât și pentru recoltarea de mostre biologice de sânge. Mai mult, nu avea nici permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de duminică, 5 septembrie, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.