Sâmbătă după-amiază, pe șantierul Autostrăzii A7, în zona Dumbrava - Albești, a avut loc o explozie soldată, din păcate, cu moartea unui bărbat de 57 ani.
După cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, la fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Șerban Cantacuzino" Prahova, precum și polițiștii prahoveni. Din primele verificări la fața locului a reieșit faptul că pe un șantier din comuna Dumbrava s-ar fi produs o explozie. În urma producerii evenimentului a rezultat decesul unui bărbat de 57 ani.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova a mai adăugat că salvatorii au constatat că persoana surprinsă de explozie prezenta leziuni incompatibile cu viața. În continuare, pompierii acționează pentru ventilarea spațiului în care s-a produs explozia, cu scopul reducerii riscului care a condus la producerea situației de urgență. Cel mai probabil, victima efectua lucrări de sudură în momentul în care s-a produs explozia.
(Foto cu caracter ilustrativ)

În cursul zilei de marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1 - E 60, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

La ora 15.45, conducerea Sucursalei Câmpina a HidroPrahova, prin vocea directorului Bogdan Ene, a anunțat că problemele care au dus la oprirea apei au fost remediate.

Primăria municipiului Câmpina a anunțat că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova organizează joi, 22 octombrie, o bursă a locurilor de muncă la Câmpina. Evenimentul se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și se va desfășura între orele 9.00 și 13.00, la Restaurant Oscar, pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 139.