Miercuri seară, în jurul orei 21.30, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 31 ani, din Provița de Jos, că ar fi fost lovit de o persoană necunoscută.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări - conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova - între apelant și un alt bărbat tot de 31 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Provița de Jos, ar fi izbucnit un conflict. Ulterior, conflictul a degenerat, iar apelantul ar fi fost lovit de celălalt bărbat cu pumnii în zona capului. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internare.
Polițiștii au decis reținerea pentru 24 de ore a agresorului, pe numele căruia a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.