CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Accident pe DN1, în zona Florești. O persoană a decedat, iar alte trei sunt rănite

- Social -

Accident pe DN1, în zona Florești. O persoană a decedat, iar alte trei sunt rănite

Un tragic accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN1, chiar la intersecția cu drumul spre Florești. Trei autoturisme au fost implicate, în acestea aflându-se în total șase persoane. O bătrână de 83 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane sunt rănite. În zonă a ajuns și elicopterul Smurd pentru preluarea unei victime.

Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, aflat în stare gravă și care va fi dus la un spital din București. Ceilalți doi răniți - o femeie de 53 de ani și un bărbat de 62 de ani - au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. 
Din primele cercetări reiese că unul dintre autoturisme venea dinpre Florești, iar conducătorul auto nu s-a asigurat în momentul în care a intrat pe DN1. A intrat în coliziune cu o altă mașină, iar în urma impactului aceasta a fost aruncată în cel de-al treilea autoturism. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor accidentului. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Prahova, Poliției Rutiere și Serviciului Județean de Ambulanță. Intersecția DN1 cu drumul spre Florești este o zonă extrem de periculoasă, unde se produc frecvent accidente rutiere soldate cu victime.

(Sursă foto - ISU Prahova)


30 Dec 2016 13:32 6254 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1209 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
494 vizualizari 01 Nov 2026 12:00 Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

citeste mai mult
1195 vizualizari 01 Nov 2026 09:58 Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
775 vizualizari 01 Nov 2026 09:43 Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV