CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Promovarea tradițiilor la Bănești, în cadrul unui eveniment al comunității GAL ”Colinele Prahovei”

- Social -

Promovarea tradițiilor la Bănești, în cadrul unui eveniment al comunității GAL ”Colinele Prahovei”

Comuna Bănești face parte din Grupul de Acțiune Locală (GAL) ”Colinele Prahovei”, alături de alte localități din județ, mai exact orașul Băicoi și comunele Aluniș, Cocorăștii Mislii, Cornu, Măgureni, Scorțeni, Vâlcănești și Vărbilău. Una dintre acțunile recente ale acestei comunități GAL a fost organizarea, la Bănești, în satul Urleta, a evenimentului ”Produse și tradiții din teritoriul GAL Colinele Prahovei”, care a avut ca scop principal promovarea, în rândul tinerilor, a portului popular și dansului folcloric, dar și promovarea produselor tradiționale.

Pe scena amplasată în centrul satului Urleta au urcat peste 240 de copii din localitățile care fac parte din comunitatea GAL ”Colinele Prahovei”, iar peste 35 de producători locali au oferit produse tradiționale, de calitate, apreciate în rândurile celor prezenți la acest eveniment. 
De asemenea, în colaborare cu Grădinița "Mish-Mash" și Clubul Yellow Blue Wings, în imediata vecinătate a terenului de fotbal din satul Urleta a avut loc un atractiv concurs ”Biciclim pe Colinele Prahovei”, la care au luat parte peste 200 de participanți de toate vârstele.
”Credem că a fost un eveniment deosebit, atât pentru satul Urleta, pentru comuan Bănești, cât și pentru întreaga comunitate GAL Colinele Prahovei din care facem și noi parte. Am promovat un astfel de eveniment, pentru că, dincolo de realizarea unor investiții, în special în infrastructură, cred că orice comunitate are nevoie și de astfel de manifestări socio-culturale, în care tinerii să fie promovați și în care să punem un accent deosebit și pe tradițiile noastre. Am avut oaspeți din majoritatea localităților care fac parte din comunitatea GAL Colinele Prahovei și cred că a fost un eveniment care s-a bucurat de succes”, ne-a declarat George Stoica, primarul comunei Bănești, gazda evenimentului.


11 Oct 2019 12:02 4717 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
412 vizualizari 12 Oct 2026 12:46 „Reziliența începe acasă”, campanie ISU Prahova cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre

„Reziliența începe acasă”, campanie ISU Prahova cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre

În anul 2026, data de 13 octombrie reunește două inițiative care au un obiectiv comun: protejarea vieții și reducerea riscurilor prin informare și pregătire.

citeste mai mult
1609 vizualizari 07 Oct 2026 10:51 Administrația locală a finalizat lista elevilor cărora li se va acorda „Premiul municipiului Câmpina”

Administrația locală a finalizat lista elevilor cărora li se va acorda „Premiul municipiului Câmpina”

După aprobarea în Consiliul Local a „Premiilor municipiului Câmpina”, o comisie a administrației a analizat propunerile unităților de învățământ și a finalizat lista elevilor care vor fi recompensați pentru activitatea lor școlară.

citeste mai mult
1180 vizualizari 05 Oct 2026 19:54 Premii speciale pentru echipa Liceului Tehnologic „Constantin Istrati” Câmpina la „Școala de gust”, un concurs gastronomic de la Oradea

Premii speciale pentru echipa Liceului Tehnologic „Constantin Istrati” Câmpina la „Școala de gust”, un concurs gastronomic de la Oradea

La Oradea a avut loc la finalul săptămânii trecute prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - "Școala de gust 2026" - competiție desfășurată la Oradea și la care au participat 15 echipe din șapte județe.

citeste mai mult
798 vizualizari 04 Oct 2026 21:03 Protest pentru drepturile animalelor. Mii de oameni, o singură voce!

Protest pentru drepturile animalelor. Mii de oameni, o singură voce!

Peste 80 de organizații neguvernamentale din toată țara și mulți iubitori de animale au participat astăzi la un protest în București, în încercarea disperată de a atrage atenția autorităților cu privire la necesitatea unei protecții reale a animalelor. Astăzi, 4 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Animalelor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV