Fântâna arteziană din Parcul Regele Mihai I (zona Milia) are unele probleme tehnice. Jeturile de apă s-au împrăștiat în jurul fântânii, apa curgând mult și bine pe trotuar și apoi pe carosabil, până aproape de Hotelul Muntenia.
După cum ne-au precizat reprezentanții Primăriei Câmpina, sunt două situații în care se poate întâmpla acest lucru - fie a bătut vântul, fie a umblat cineva la instalația fântânii și a dereglat jeturile de apă. Cum vântul n-a prea bătut, rămâne a doua variantă. O echipă de la Primărie urma să verifice, în cursul acestei zile, care este problema și să regleze jeturile astfel încât apa să ajungă în bazinul fântânii și nu pe trotuare și carosabil. Fântâna a fost reparată în această primăvară de Atelierul de Infrastructură Urbană a Primăriei Câmpina. Mai exact, a fost văruită și vopsită.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...