CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.matosimobiliare.ro/
https://www.soceram.ro/

S-au finalizat lucrările la încă un tronson de scări și platforme de acces din centrul Câmpinei

- Actualitate -

S-au finalizat lucrările la încă un tronson de scări și platforme de acces din centrul Câmpinei

Luni, 17 august, a avut loc recepția unui nou tronson al scărilor și platformelor de acces de pe Bulevardul Carol I, din Câmpina. Este vorba de tronsul cuprins între Mandinas (în colțul Parcului Regele Mihai I) și intersecția cu Strada Sergent Erou Grigore Nicolae, aici lucrările fiind începute pe 6 iulie. Acum, deja se lucrează la următorul segment, dincolo de amintita intersecție spre Ambulatoriul Spitalului Municipal, după care lucrările vor continua pe cealaltă parte a bulevardului, în zona cuprinsă între Raiffaisen Bank și Agenția Ioana Touring.

”Am recepționat primul tronson al scărilor de pe Bulevardul Carol I, între Mandinas și frizeria din apropierea spitalului. Tot astăzi am fost și pe al doilea tronson, unde se lucrează și unde am făcut câteva mici corecții, astfel încât cred că săptămâna viitoare vom putea realiza recepția și pentru acest tronson. Este o lucrare frumoasă, necesară, care vine în continuarea celor de anul trecut, atunci când am realizat reparația scărilor între Casa Cărții și Pasajul de la Ceas”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Câmpina, Adrian Pițigoi. (video) 
Lucrările sunt executate de firma Cosef Construct SRL din Cornu, valoarea contractului fiind de 179.366 lei fără TVA, potrivit anunțului de pe SEAP. Aceste lucrări sunt incluse pe lista de reparații aferentă anului 2020, listă aprobată de Consiliul Local Câmpina odată cu bugetul acestui an.


17 Aug 2020 18:48 3999 vizualizari


Comentarii






  • 20.08.2020 19:33 Camelia De fapt, este trist și penibil că asta este ce se inaugurează în Câmpina, în anul 2020,după alții patru ani, când chiar se putea face ceva pentru oamenii acestui oraș...
  • 20.08.2020 11:13 Tudor Lider adevărat Pițigoi ăsta! El notează în agendă iar consilierul de specialitate stă cu mâinile la spate. Se vede cine este șeful. Pițigoi a avut 4 ani la dispoziție să demonstreze ceva și a făcut ..... praf. Tiseanu i-a lăsat cale liberă și primăria pe mână. Praful s-a ales. De Tiseanu am scăpat (felicitări PNL) iar Pițigoi urmează să o ia la vale ... pe scări
  • 18.08.2020 22:07 The Mask Draga Stefania ,ironia mea se refera la faptul ca brusc in perioada alegerilor pe cei care aspira la fotoliul de primar ii apuca cheful de munca,de strans GUNOAIE,de facut scari etc,de aburit alegatorii.In rest,4 ani dorm bine mersi si nu mai vad gunoaiele de pe dealuri,scari rupte ,trotuare si strazi facute pulbere.Un om care a facut parte din administratie niste ani ,nu are nevoie sa cerseasca voturile alegatorilor daca si-a facut treaba bine.Oamenii stiu sa aprecieze lucrurile facute de ei.Insa cand ii vezi ca se folosesc de orice ocazie pentru a da un interviu,a face o poza cu un sac de gunoi,cu o scara sau un parc te cuprinde sila.Daca nu ai putut transforma cat de cat orasul in 4 ani de mandat ce ar putea sa ma faca sa cred ca o sa reuseasca in urmatorii 4 ani?Stiu ca pe multi politicieni ii trec fiori reci din cauza celor trei candidati,Liviu Briciu,Catalin Florescu si Alin Moldoveanu.Asta e viata ...bine ca au aparut in sfarsit la aceste alegeri.Nici eu nu sunt inca hotarat pe care o sa-l votez.TREBUIE SA MA CONVINGA.
  • 18.08.2020 20:28 Asa ceva Situatia este indezirabila.Sa te lauzi si sa lauzi o firma prietena (de partid ) ca reabiliteaza niste scari cu gresie este tupeu cras si pe 180.000 ron.Dupa 27 cand sita va cerne si Pitigoi.se va alege cu 5 la suta voturi si va fi nevoit la o reconversie profesionala pusculita prietenilor,ar fi cazul de urmarit situatia firmelor gen Sirna,cea cu reabilitare scari Irep,cea cu parcul Soldat in 2-3 ani de la lucrari babane oare nu vor da faliment,sau vor face alte firme si o vor lua de la capat cu milogeala pe bani publici.Unii din asta efectiv asta fac toata viata lor
  • 18.08.2020 17:54 Stefania @the mask - ironia ta nu isi are locul, viceprimarul este obligat fiind presedinte al comisiei de receptie a lucrarii sa faca aceasta inspectie pe teren, nu de alta dar ca sa nu semneze ca primaru, asta apropos si de seful tau! @Ionut - lucrarea este pe domeniul public, asa ca...
  • 18.08.2020 17:45 Laura Eu locuiesc in zona si vreau sa va spun ca stau aici de cand s-a dat blocuk in folosinta, dar este pentru prima data cand s-a uitat cineva si spre noi. Ca altminteri se cheama ca stam in buricul targului, platim impozite de zona o, dar scarile erau ca vai de la lume... Eu nu stiu si nici nu ma intereseaza daca de lucrare s-a ocupat primarul sau viceprimarul, dar faptul ca s-au facut, pentru mine, este o realizare!
  • 18.08.2020 10:07 bai chiar nu observa nimeni faptul ca treapta de jos este inegala peste tot?? la casa cartii in fata e mult prea inalta, aici e mult prea mica. o lucrare amatoriceasca si care nu respecta normele de accesibilitate
  • 17.08.2020 23:34 Ionuț Lucrarea e realizată pe domeniul public?Sau nu mai contează unde se duc banii publici?
  • 17.08.2020 20:14 The Mask Felicitari pentru mareata realizare a unor scari in Campina,trebuiau receptionate cu invitati de la Bucuresti,fanfara,defilare,presa centrala,televiziuni ,paine si sare etc.Oameni buni rad extraterestri de noi...maine poimaine ajungem sa receptionam si dungile albe de pe asfalt?Asta face un viceprimar receptioneaza scari?E clar ce viitor avem.Un candidat strange gunoaie,altul inaugureaza scari astept si pe urmatorul care o sa planteze panselute,altul care o sa ude spatiile verzi,unul care varuieste copaci si cine stie ce minunatii ne mai asteapta.La un supermarket din oras a fost construit un gard de metal care asteapta sa fie inaugurat.Aviz amatorilor.Am observat foarte multi caini pe strazile orasului astept un camdidat sa-l vad cu latul in mana cum ii prinde.SUCCESURI!
335 vizualizari 18 Jan 2026 12:53 Un apel public asemeni unui strigăt de ajutor. Vlad Oprea: ”Sinaia nu se abandonează”

Un apel public asemeni unui strigăt de ajutor. Vlad Oprea: ”Sinaia nu se abandonează”

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a surprins în urmă cu câteva zile cu un apel public, care a sunat ca un strigăt de ajutor. ”Sinaia nu se abandonează. Adevărul despre un oraș ținut pe loc”, au fost primele cuvinte postate pe o rețea de socializare de Vlad Oprea.

citeste mai mult
448 vizualizari 18 Jan 2026 09:37 Un bărbat de 70 ani și-a pierdut viața într-un incendiu în Prahova

Un bărbat de 70 ani și-a pierdut viața într-un incendiu în Prahova

Sâmbătă seară, în jurul orei 22, o izbucnit un incendiu la o locuință situată pe Strada Mihai Bravu din municipiul Ploiești.

citeste mai mult
1767 vizualizari 17 Jan 2026 11:00 La doi ani de la inaugurare, sala de sport de la Școala ”B.P. Hasdeu” din Câmpina nu poate fi folosită!

La doi ani de la inaugurare, sala de sport de la Școala ”B.P. Hasdeu” din Câmpina nu poate fi folosită!

În ianuarie 2024, an electoral cu mize mari, a fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” din Câmpina, o investiție dintr-un proiect mai amplu, care includea extinderea și modernizarea școlii. Valoarea totală a proiectului - peste 16,2 milioane lei (în jur de 3,2 milioane euro).

citeste mai mult
457 vizualizari 17 Jan 2026 09:05 Incendiu violent la un depozit de furaje din Prahova

Incendiu violent la un depozit de furaje din Prahova

Un incendiu de vegetație uscată a fost semnalat în cursul nopții trecute, în jurul orei 00.30, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, pe raza localității Fulga.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV