Proiectul „Un pas către tine” se derulează pe parcursul a trei luni la Centrul ”Glasul Autismului” din Câmpina și își propune să valorifice potențialul copiilor cu tulburări din spectrul autist, beneficiari ai centrului menționat, prin implicarea în activități de coordonare, mișcare și sport. Acesta este cel de-al doilea proiect al Asociației "Glasul Autismului" finanțat de Kaufland în cadrul Programului START ONG, implementat de Act for Tomorrow.
Proiectul include trei evenimente de sensibilizare și informare, două adresate comunității și unul elevilor din ciclul primar din trei școli publice. Primul eveniment din cadrul proiectului a fost unul de conștientizare. S-a desfășurat pe platoul Muscel și a constat într-o întâlnire de joacă între copii tipici și copii cu autism, întâlnire facilitată de voluntari ai Centrului ”Glasul Autismului”. Cel de-al doilea eveniment planificat în cadrul proiectului s-a desfășurat la locul de joacă ”Mitzu Chitzu” și au participat zece copii. Timp de câteva ore, copiii și voluntarii s-au jucat, au mâncat pizza și s-au bucurat de spațiul colorat și vesel. Evenimentele adresate comunității vor continua cu o proiecție de film urmată de discuții privind integrarea persoanelor cu autism în comunitate și o mini-campanie de informare constând în distribuirea de materiale informative cu privire la autism, derulată de voluntari în cabinetele medicilor de familie din Câmpina. Evenimentul de sensibilizare adresat elevilor va consta într-un mini-concurs pentru elevii din clasele I-IV de la trei școli, concurs având ca temă "școala incluzivă".
De asemenea, prin proiectul "Un pas către tine" sunt acoperite parțial costurile legate de organizarea sesiunilor de terapie 3C pentru beneficiarii centrului. Asociația ”Glasul Autismului” va organiza în cadrul proiectului și o excursie de două zile pentru zece copii și însoțitorii acestora, cu scopul de a testa în mediul extern abilitățile de echilibru și coordonare dobândite la centru.
Mai multe informații cu privire la activitățile proiectului și ale asociației găsiți pe pagina https://www.facebook.com/glasulautismului sau contactând coordonatorul proiectului, Ileana Papahagi, la numărul de telefon 0739.841.169. Proiectul se va finaliza în luna noiembrie, valoarea totală alocată fiind de 22.836 lei, după cum informează Fundația Romanian Angel Appeal, partenerul Asociației "Glasul Autismului".

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.