Pe ordinea de zi a ședinței din 30 aprilie a Consiliului Local Câmpina se afla un proiect de hotărâre inițiat de primarul Horia Tiseanu și care prevedea acordarea unor medalii și insigne celor care s-au implicat în "acțiunile de amploare" pentru combaterea COVID-19 la Câmpina. Este un subiect despre care noi am scris înaintea ședinței și ne întrebam dacă este momentul pentru un astfel de demers, dacă trebuie medaliați niște oameni care, de fapt, și-au făcut datoria, dacă există bani pentru așa ceva, în condițiile în care chiar primarul se plângea că nu mai sunt resurse la bugetul local penrtu funcționare și salarii - Ce-i trebuie administrației câmpinene la vreme de pandemie? Medalii și insigne pentru merite în combaterea COVID-19
Primarul Horia Tiseanu a răspuns în mod public, pe Facebook, la articolul nostru. Printre jigniri și manipulări, pe care le putem pune doar pe seama tensiunii crescute pe care o resimte actualul edil odată cu apropierea alegerilor locale, Horia Tiseanu a precizat: ”Este o propunere pentru cei care, cu adevărat, vor avea merite deosebite!” Chiar dacă pe rețelele de socializare primarul a încercat unele explicații și chiar a menționat unele nume de persoane din Câmpina care ar merita premiate, noi putem demonstra că aceasta este doar o manipulare și că principalii vizați în acordarea de medalii și insigne erau angajații administrației publice. Vă prezentăm în facsimil referatul de aprobare semnat de Horia Tiseanu și pe care vă invităm să-l citiți cu atenție. De asemenea, vă prezentăm în facsimil referatul de specialitate al Direcției Economice Câmpina, din care reiese clar că banii pentru medalii și insigne se acordau de la bugetul local și facem această precizare pentru că primarul a afirmat că nu se vor cheltui bani din bugetul Câmpinei.
În urma articolului nostru, reacțiile opiniei publice au fost extrem de virulente, unele chiar peste o limită acceptabilă, dar toate acestea par să-l fi determinat și pe primarul Horia Tiseanu să facă un pas înapoi și să retragă de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local proiectul privind acordarea distincțiilor menționate. Chiar dacă nu a fost prezent la ședința Consiliului Local, Horia Tiseanu și-a explicat gestul prin intermediul unei scrisori citite de consilierul juridic Laurențiu Olărașu, punând totul pe seama ”criticilor abrupte” apărute în spațiul public la adresa proiectului său.
Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile proiectului primarului Horia Tiseanu, medalia ”Merite în combaterea COVID-19” ar fi trebuit să se acorde ”persoanelor cu merite excepționale în combaterea COVID-19; persoanelor implicate în conducerea acțiunilor de combatere COVID-19; persoanelor implicate în asigurarea sprijinului persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau fără altă formă de ajutor, persoanelor izolate la domiciliu, dar și în susținerea unor categorii de persoane aflate în dificultate; persoanelor care au participat la distribuirea materialelor de protecție și dezinfecție oferite de Primăria Câmpina pentru combaterea COVID-19; persoanelor care au participat la distribuirea produselor din donații constând în alimente și produse de igienă, unor categorii vulnerabile”.

În proiectul de rectificare a bugetului local, care urmează a fi discutat marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, sunt și unele lucruri mai sensibile, pe subiecte delicate.

30.000 lei pentru achiziție de material antiderapant (clorură de calciu) și 100.000 lei pentru achiziție material antiderapant (clorură de natriu), acestea sunt sumele cu care administrația locală se pregătește de iarnă.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis câteva imagini de-a dreptul înfiorătoare. Norocul nostru este că imaginile nu au miros. Dar oamenii care locuiesc aici nu au același noroc...

CâmpinaTV.ro și-a propus din prima zi să ofere un produs de calitate cu știri și articole locale, materiale producție proprie, care să fie o sursă constantă de informare pentru câmpineni - de aici sau din orice colț al lumii - și pentru cititorii localităților învecinate.