Pe holurile Judecătoriei Câmpina poți fi martor al unor lucruri interesante, mai ales pentru cei nefamiliarizați cu evoluția unui proces juridic.
Astfel, nu mai devreme de miercuri, 15 iulie, instanța din Câmpina s-a pronunțat asupra verificării măsurilor preventive pentru patru inculpați. Aceștia sunt acuzați de tulbrurarea ordinii și liniștii publice, iar unii dintre ei și de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dar ceea ce atrage atenția este altceva. Instanța le-a impus inculpaților să nu pătrundă în localuri publice (baruri, cluburi, discoteci) sau în alte spații de alimentație publică în care se consumă băuturi alcoolice.
(Foto - Judecătoria Câmpina)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

HidroPrahova a decis amânarea lucrărilor de intervenție la rețeaua de apă a municipiului Câmpina.

Pe Strada Orizontului din Câmpina continuă lucrările de modernizare a străzii, după ce HidroPrahova, prin proiectul cu fonduri europene, a finalizat lucrările la rețeaua de apă și canalizare.

Polițiștii câmpineni au reținut noaptea trecută un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și furt în scop de folosință.

La miezul nopții trecute, un apel la 112 anunța producerea unui incendiu în comuna Brebu, satul Brebu Mănăstirei.