Joi seară, în jurul orei 19.20, pe DN1, la Comarnic, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane, inclusiv un copil.
Toate persoanele implicate au fost asistate medical la fața locului de către echipajele medicale si paramedicale și, ulterior, au refuzat transportul la spital. Accidentul a fost spectaculos, una dintre mașini, din cauza vitezei și impactului oprindu-se într-o poziție mai puțin obișnuită. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.