Pe sensul de mers dinspre Cartierul Slobozia spre centrul Câmpinei, Bulevardul Nicolae Bălcescu este plin de gropi și denivelări. Exact pe porțiunea unde s-a lucrat la reabilitarea conductei de apă, iar șanțurile au fost apoi acoperite superficial cu beton, undeva pe la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2015. Probabil un beton de proastă calitate, care nu a rezistat peste iarnă. Și nici măcar nu a fost o iarnă prea grea. Acolo unde s-au făcut racordurile la noua conductă, stratul de beton nici nu mai există.
Și pentru ca nemulțumirea locuitorilor din zonă să fie completă, mai apare și câte o avarie la branșamentele cele noi, realizate după reabilitarea rețelei de distribuție a apei potabile.
Bulevardul Nicolae Bălcescu arată exact ca în imagini. Dar suntem convinși că mulți dintre dvs. știți asta, iar autoturismele o simt din plin. Avem, totuși, și o veste bună. Bulevardul Bălcescu va fi modernizat anul acesta, este una dintre investițiile incluse în bugetul local. Nu știm când vor începe lucrările, dar licitația pentru executarea lor a avut loc și a fost câștigată de SC Roni Civil Interoute SRL Băicoi, cu prețul de aproximativ 2,75 milioane lei fără TVA. Bulevardul Bălcescu va fi asfaltat integral de la intersecția cu Schelelor până la serele municipale.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...