Trei decenii de la revoluție. ”Câmpina, la un pas să fie oraș martir”

- Social -

Continuăm seria noastră de mărturii despre evenimentele din decembrie 1989, de la Câmpina, cu Ioan Petrescu, la momentul respectiv locotenent la unitatea militară de rachete de pe Voila, în prezent, pensionar. Povestirile lui Ioan Petrescu despre evenimentele de la Câmpina, din decembrie 1989, au făcut inclusiv subiectul unei cărți - ”Câmpina la hotarul dintre lumi. Decembrie 1989”, scrisă de profesorul Gherasim Rusu Togan.

Am stat de vorbă zilele trecute cu Ioan Petrescu, amintirile sale despre acea perioadă decisivă din istoria României fiind atât de pregnante încât ai impresia că totul s-a întâmplat ieri. ”Câmpina trebuia să fie oraș martir. Lumea spune că la Câmpina a fost liniște. Da, a fost liniște, pentru că au existat oameni care au preîntâmpinat orice posibilă catastrofă, care ar fi dus Câmpina printre orașele martir ale revoluției din 1989”, spune fostul locotenent, Ioan Petrescu, astăzi pensionar MApN și consilier local.

”Eram decis să-l împușc pe colonelul Motorga, șeful Școlii de Miliție, dacă nu renunța la trimiterea a 800 de oameni înarmați la București!”
Unul dintre cele mai delicate episoade din acele zile de decembrie 1989, de la Câmpina, s-a petrecut la Școala de Miliție. Noi am mai scris despre acest subiect, cu cele 17 autobuze pregătite să plece la București cu elevi ai școlii și armament.
”Primisem informația - ne spune Ioan Petrescu - că la Școala de Miliție se pregătește trimiterea a 800 de elevi înarmați către București. Am intrat cu un Aro în Școala de Miliție, având în mașină o mitralieră. Eram îmbrăcat militar, iar peste uniformă aveam o manta militară, în buzunarul căreia aveam un pistol cu glonț pe țeavă. Am trecut pe lângă toți și am intrat în biroul comandantului școlii, colonelul Remus Motorga. I-am cerut imperativ să retragă ordinul de deplasare a 800 de elevi înarmați la București! În prima fază, m-a refuzat. Prin manta, am îndreptat pistolul spre el, care se ridicase între timp de la birou. Stăteam față în față, despărțiți doar de biroul său. Da, eram decis să-l împușc dacă nu renunța la trimiterea a 800 de oameni înarmați la București! Am vorbit din biroul lui cu generalul Dimitrie Popa, cel care îmi dăduse sarcina de a coordona activitatea în Câmpina, iar Motorga a înțeles și a revocat ordinul. Vă dați seama ce se putea întâmpla dacă plecau cei 800 de elevi ai Școlii de Miliție, cu armament, la București?! Ce s-a întâmplat la Otopeni, cu copiii aceia de la unitatea de securitate, fusese nimic... Ulterior, colonelul Motorga mi-a recunoscut că primise ordin direct de la generalul Ghiță, cel implicat și în tragedia militarilor în termen de la unitatea de securitate din Câmpina, împușcați în fața Aeroportului Otopeni, și că trupele trimise de Motorga trebuiau să facă la Băneasa joncțiunea cu militarii lui Stamen, de la unitatea de securitate din Câmpina. Cred că am evitat o tragedie de mari proporții!”

”Un tren în flăcări a fost la un pas să ajungă în Rafinăria Câmpina”
Un al doilea episod mai puțin cunoscut este cu un tren de călători, care venea de la București și care a luat foc, șeful Gării Câmpina din acea perioadă primind ordin să-l ducă pe podul peste râul Prahova, pe linia care deservea, în principal, Rafinăria. ”Domnule - povestește Ioan Petrescu - mi se face pielea de găină când îmi aduc aminte... Primesc un telefon - un tren în flăcări se apropie de Gara Câmpina, acolo unde erau trase numeroase garnituri, în special cisterne ale Rafinăriei Câmpina. Cum așa?! Am plecat imediat la gară. Ce se întâmplase? Un tren de persoane, care venea de la București, după ce a trecut de Florești, unde nu avea nicio problemă, în apropiere de Bobolia a luat foc, cel mai probabil de la vreun tambur de frână blocat. Trenul se apropia de Gara Câmpina, unde toate liniile, cu excepția celor două fire pe care se circula de la și spre București, erau garate trenuri de marfă, majoritatea fiind vagoane cisternă cu produse ale Rafinăriei, deci inflamabile. Șeful gării mi-a spus că a primit ordin, pe linia lor de serviciu, să debarce călătorii înainte de intrarea în gară și să îndrepte trenul în flăcări pe podul CFR peste râul Prahova, adică pe linia care deservea unitățile economice din Câmpina, dar în special Rafinăria. La acel moment, Rafinăria lucra continuu, avea numeroase rezerve de produse petroliere și orice flacără în gară sau pe linia care ducea la rafinăria însemna un șir de explozii în lanț, care ar fi ras Câmpina de pe fața pământului și ar fi creat zeci de mii de victime! Până la urmă, cu arma în mână și de pe poziții de forță, l-am convins pe șeful Gării să nu primească trenul în gară. Călătorii din tren au fost debarcați undeva între Bobolia și gară, iar incendiul care se propaga a fost stins acolo de voluntari, de oameni din zonă. A fost o situație extrem de tensionată, în care totul s-a măsurat în minute, iar proporțiile unui dezastru iminent erau incalculabile. Și lumea spune că la Câmpina a fost liniște în decembrie 1989. Da, a fost liniște, pentru că au existat oameni care au destrămat din fașă orice încercare de a pune Câmpina pe harta orașelor martir”, își încheie Ioan Petrescu povestirea despre Câmpina în decembrie 1989.