O echipă bună, CS Aricești, a venit la Bănești duminică dimineață, pentru întâlnirea cu Sportul Câmpina, și a reușit să plece cu toate cele trei puncte puse în joc.
Prima repriză a fost destul de modestă pentru Sportul, care s-a văzut repede condusă. Chiar dacă au avut o bară, din lovitură liberă, prin Burchi, prin care puteau reveni în joc, câmpinenii au intrat în dezavantaj la pauză. De la cabine, câmpinenii au ieșit mai motivați, au controlat mai mult jocul, au avut ocazii de poartă, dar pe un contraatac oaspeții și-au dublat avantajul, ceea ce a cam turnat plumb în picioarele elevilor lui Marius Pălăncianu. Totuși, pe final, printr-un penalty obținut de Stanciu și executat de Burchi, câmpinenii au marcat golul de onoare.
Sportul a aliniat următorul ”11”: S. Petre - Neagu, V. Pop, Biro, Rădulescu, I. Burchi, Brânzea, D. Dogaru, M. Dogaru, Țigănuș, Stanciu. Rezerve: I. Pop - Basma, Corneanu, Bădăran, Prisnel. Antrenor: Marius Pălăncianu.
La finalul săptămânii viitoare, Sportul Câmpina va juca în deplasare în fața formației Caraimanul Bușteni.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Caracteristica jocului de la Zalhanaua a fost calitatea foarte slabă a suprafeței de joc.

Derby-ul campionatului s-a jucat sâmbătă dimineață, între ocupantele primelor două locuri. Runda s-a încheiat duminică.

Băneștenii au fost cei care au deschis scorul, la finalul primului sfert de oră de joc. Atunci, Pasăre a driblat pe partea stângă și a șutat plasat la colțul lung.

Peste 85 copii din întreaga țară au participat la București, în Sala „Ioan Soter”, la o competiție atletică dedicată sportivilor cu vârste între 8 și 14 ani, „Cupa de Toamnă”.