15 membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood MF (HSBMF) se află într-o competiție inedită. Aceștia se întrec să adune sume cât mai mari la o licitație care are ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea unei case la Comarnic. Campania "Cumpără un motociclist și îndeplinește un vis!" este deja la a doua ediție, iar în proiectul de construcție, motocicliștii s-au implicat atât cu bani, cât și cu forță de muncă.
Picka, Rareș, Edi, Neamțu, Radu, Mădă, Teo, Ștefi, Ciprian, Seba, Cătălin, Cristian, Terry, Bogdan și Manu sunt cei 15 motocicliști care vă provoacă să licitați pentru ei, până pe 31 decembrie 2018. Banii nu trebuie să-i dați imediat, ci până în luna martie, atunci când aceste sume se vor transforma în materiale pentru amenajarea interioară a casei familiei Radea, din Comarnic. Locuința veche a acestei familii a ars în urmă cu doi ani. Cum au aflat de cazul lor, motocicliștii de la HSBMF au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ridicarea unui nou acoperiș. Și au reușit, însă resursele au ajuns la fundul sacului, iar lucrările de interior sunt foarte costisitoare.
Licitația are loc pe pagina grupului HSBMF: https://www.facebook.com/events/196548117890612/?active_tab=discussion
Priviți pozele, motocicletele și pe posesorii lor, iar acolo unde vi se opresc privirile nu ezitați să scrieți un comentariu cu o sumă pe care sunteți dispuși să o oferiți. Iar cine dă cel mai mult se va bucura de o plimbare cu motocicleta alături de persoana pentru care a licitat. Aceasta va avea loc în luna iunie 2019 (data exactă va fi stabilită în funcție de prgnoza meteo și va fi comunicată din timp câștigătorilor). Plimbarea va fi între 150 - 200 km, cu plecarea din Câmpina și sosirea tot în Campina, pe un traseu hotărât de HSBMF. Va exista un popas pentru un suc și socializare cu „rebelii“ traficului. În esență, în spatele etichetelor de tot felul și a costumului de protecție se află niște oameni foarte frumoși, joviali, isteți și talentați. Licitația pleacă de la suma minimă de 20 de lei, iar câștigătorii vor primi un voucher în posesia căruia vor intra după ce-i vor înmâna banii lui Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine!“.
Text - Liliana Maxim Minculescu
Foto - HSBMF

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.

Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.

Vineri, 18 septembrie, a fost o zi deosebită pentru cel puțin 105 dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

De mai multă vreme, la nivelul Poliției Locale Câmpina s-au instituit niște patrule pedestre, atât în zona centrală, în zona pieței - mai ales în cursul zilei, prin parcuri, locuri de joacă și cartiere - în a doua parte a zilei.