Implicarea civică a locuitorilor municipiului Câmpina în rezolvarea problemelor comunității este o temă importantă, dar greu de pus în practică. În teorie, totul funcționează, dar lucrurile se complică în momentul în care se încearcă punerea în aplicare a teoriei. Cel mai nou proiect al cărui scop este atragerea oamenilor spre problemele comunității și găsirea de soluții pentru rezolvarea lor aparține Fundației ”Zamolxes” și a demarat luni, 15 iulie, printr-o primă întâlnire, moderată de Florin Predescu, președintele fundației.
Chiar dacă participarea a fost mai degrabă simbolică, se cuvine subliniat faptul că au fost prezenți câțiva tineri cu idei interesante, dar și doi reprezentanți ai administrației locale - Ioana Bumbăcea și Marian Dulă, consilierii personali ai primarului Horia Tiseanu.
S-a discutat mult, au fost identificate mai multe probleme mai mult sau mai puțin cunoscute ale localității și s-a încercat găsirea unor soluții pentru atragerea cetățenilor în acest proiect. Primul pas ar fi... comunicarea, oamenii să se întâlnească și să discute, să-și prezinte deschis problemele, nu doar pe rețelele de socializare, apoi să se identifice posibilitatea de soluționare și, eventual, posibilitatea de finanțare.
Câmpina are multe, prea multe probleme, în toate domeniile, astfel încât simpla lor înșiruire ar ocupa prea mult spațiu. Totuși, menționăm câteva dintre lucrurile subliniate la întâlnirea de luni: crearea unui loc atractiv pentru tineri și care să reprezinte o soluție pentru petrecerea timpului liber altfel decât în fața calculatorului, problema cinematografului, problema traficului rutier sufocant, lipsa parcărilor, lipsa infrastructurii pentru traficul alternativ, ecologic etc. Ideea acestui proiect este generoasă, dar va fi nevoie de multă răbdare din partea celor implicați pentru a scoate oamenii din case, pentru a-i determina să comunice. Apoi, este destul de delicată și problema găsirii de soluții și mai ales de surse de finanțare. Până atunci va trebui dat un răspuns și la o întrebare esențială pentru proiectul ”Câmpina, oraș fericit”: fiecare dintre noi să facă ceva, astfel încât cu toți să fim mai fericiți, sau să îi determinăm pe cei care ne conduc (și pe care i-am ales) să folosească banii tuturor în mod judicios, pentru proiecte care să contribuie la fericirea întregii comunității? Sau amândouă variantele, dacă ar fi posibil...

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.