În cursul zilei de 16 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări la domiciliile mai multor persoane care dețin arme în mod legal, în comuna Poiana Câmpina. În urma verificărilor, doi bărbați, cu vârste de 76 ani și, respectiv, 66 ani, s-au ales cu dosare penale.
Astfel, În urma verificărilor efectuate la domiciliul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, din comună, a rezultat faptul că bărbatul a transportat și păstrat arma la o altă adresă decât cea menționată în certificatul de deținător. De asemenea, cu ocazia verificării unui alt deținător de armă, polițiștii au constatat faptul că permisul de armă al bărbatului în vârstă de 66 de ani era expirat.
În cele două cauze, după cum a informat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, armele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Au mai fost alerte privind apariția unor urși prin Câmpina, dar parcă nu au mai fost ziua în amiaza mare pe o stradă atât de apropiată de zona centrală și într-o zonă foarte locuită.

Administrația din Câmpina a declanșat o procedură de consultare publică pentru stabilirea soluției de gestionare a Centrului de Aport Voluntar, finalizat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

Primăria Câmpina a anunțat declanșarea unei proceduri de consultare publică pentru un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu.

Accident grav la Poiana Câmpina, pe drumul spre satul Bobolia, unde două mașini s-au lovit și au ajuns în canalul colector de pe marginea drumului.