Patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 43 de ani, au ajuns la spital după un accident care a avut loc în această seară pe DN1, la Nistorești, pe raza orașului Breaza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, accidentul s-a produs la km 102+400, fiind o coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați, unul de 20 de ani, altul de 50 de ani. Trei pasagere de 16, 20 și 43 de ani, precum și conducătorul 20 de ani au fost transportați la spital de echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță și de la SMURD. Unul dintre autoturisme a rămas pe o bandă a sensului Ploiești - Brașov și unul pe o bandă a sensului opus. La acest moment, se circulă în ambele sensuri pe lângă mașinile avariate, în mod dirijat. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...