Toată vara, bazinul didactic de înot din Câmpina a fost închis, fiind un adevărat conflict între cluburile de natație și administrația locală pe această temă. Existau argumente legale pentru redeschiderea bazinului, dar pur și simplu nu a dorit nimeni să-și asume responsabilitatea redeschiderii bazinului. În cele din urmă, administrația locală a anunțat ca termen pentru redeschiderea bazinului data de 14 septembrie, adică odată cu începerea noului an școlar. Surpriză (sau poate că nu), nici pe 14 septembrie bazinul nu va fi redeschis...
Pentru că mai sunt doar câteva zile până pe 14 septembrie, am vrut să aflăm exact cum stau lucrurile în privința demersurilor realizate de Clubul Sportiv Câmpina, administratorul bazinului didactic de înot, pentru redeschiderea bazinului. Președintele CS Câmpina, Adrian Stoican, ne-a declarat: ”Avem trei adrese trimise la Direcția de Sănătate Publică, dar nu am primit niciun răspuns. Astăzi (n.n. - joi 10 septembrie) am fost personal la Ploiești, dar efectiv nu am avut cu cine discuta la DSP. În aceste condiții, este practic imposibil să mai obținem avizul vital pentru redeschiderea bazinului în cursul acestei săptămâni. În aceste condiții, vineri sau sâmbătă vom avea o ședință a Comitetului Director al Clubului Sportiv Câmpina, în cadrul căreia vom aproba toate procedurile și reglementările privind reluarea activității la bazin și tot ceea ce trebuie să respecte oricine va intra la bazin. Apoi, vom vedea ce demersuri mai putem face pentru obținerea avizului de la DSP. Voi încerca să discut și la nivelul Primăriei Câmpina, poate vom găsi sprijin pentru a urgenta obținerea acestui aviz de la DSP. A doua zi după ce vom primi acest aviz, bazinul va putea fi redeschis publicului”.

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.